Business Internaţional

Business Magazin. Ce se ascunde în spatele agriculturii performante pe care au construit-o olandezii

Foto: Hepta

Autor: Bogdan Cojocaru

23.04.2023, 18:16 5220

Strigătul de mobilizare s-a dat în urmă cu două decenii, când creşteau îngrijorările cu privire la capacitatea Olandei de a-şi hrăni cei 17 milioane de locuitori: ar fi trebuit să producă de două ori mai multă hrană folosind doar jumătate din resurse.

Ţara, care nu este printre cele mai mari ca întindere din Europa, nu numai că a realizat această ispravă, dar a devenit şi al doilea cel mai mare exportator de produse agricole la nivel mondial, având în faţă doar Statele Unite, scrie The Washington Post. Poate şi mai important în vremuri de încălzire globală: este printre cei mai mari exportatori de tehnologie agricolă şi alimentară. Olandezii sunt pionierii cărnii artificiale, de cultură celulară, ai agriculturii pe verticală, ai tehnologiei seminţelor şi ai roboticii de muls şi recoltare – fiind lider în inovaţii care se concentrează pe scăderea consumului de apă, precum şi pe reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi metan, gazele cu efect de seră.

Olanda produce 4 milioane de vaci, 13 milioane de porci şi 104 milioane de pui anual şi este cel mai mare exportator de carne din Europa. Dar exportă şi legume  către o mare parte din Europa de Vest şi chiar şi la celălalt capăt al continentului. Ţara are aproape 100 km pătraţi de teren acoperit cu  sere. Aceste culturi, care folosesc mai puţine îngrăşăminte şi apă, pot produce pe o unitate de teren ceea ce livrează 10 unităţi de teren cu agricultură tradiţională. Fermele olandeze folosesc doar doi litri de apă pentru a produce o jumătate de kilogram de roşii, în timp ce media globală este de peste 100 de litri.

Mai mult de jumătate din teritoriul Olandei este folosit pentru agricultură. Olandezii spun adesea că obsesia lor cu producţia de alimente s-a născut din foametea îngrozitoare pe care a trăit-o ţara în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar s-ar putea spune şi că preocuparea pentru mâncare a început în secolul al XVII-lea, când olandezii se aflau în centrul comerţului mondial cu condimente.

Rolul lor central în explorarea alimentară este indiscutabilă: cinci din primele 20 de afaceri agroalimentare ca mărime — Nestlé, Coca-Cola, Unilever, Cargill şi Kraft Heinz — au centre de cercetare şi dezvoltare majore în Olanda.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO