Business Internaţional

Cel puţin 17 morţi şi 23 de răniţi, după prăbuşirea unei clădiri în China

Cel puţin 17 morţi şi 23 de răniţi, după...

Autor: Ioana Bojan

31.10.2015, 11:57 679

Echipele de intervenţie au căutat victime toată noaptea de vineri spre sâmbătă, printre dărâmăturile clădirii din localitatea Beiwudu, situată în comitatul Wuyang.

Nouă dintre cei 23 de răniţi, care primesc îngrijiri medicale la un spital din oraşul Luohe, sunt în stare gravă, au declarat oficiali chinezi.

Potrivit oficialilor, accidentul a avut loc în timp ce se efectuau lucrări de renovare la fundaţia clădirii, care fusese construită în anii '90.

Guvernul local din comitatul Wuyang a încheiat operaţiunile de căutare, iar autorităţile au demarat o investigaţie pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului, care alimentează îngrijorările privind regulile de siguranţă în construcţii.

În mai, s-au descoperit nereguli în ceea ce priveşte materialele folosite la construcţia unei creşe din provincia Henan, care a fost distrusă într-un incendiu în care au murit 38 de persoane.

Un supravieţuitor al accidentului de vineri a declarat pentru televiziunea publică CCTV că mulţi muncitori erau din oraşul Nanyang, situat în sud-vestul provinciei Henan. Un bărbat, Feng Guoqing, a precizat că mulţi dintre colegii săi erau fermieri care lucrau acum în construcţii, dar fără a primi instructaj adecvat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24