Business Internaţional

CEO-ul Boeing îşi asumă greşeala: „La fel ca tine şi eu am copii şi nepoţi”. Vinerea trecută un avion al companiei a pierdut în timpul zbor cu peste 170 de pasageri la bord o parte din fuselaj, dezastrul fiind evitat la limită

CEO-ul Boeing îşi asumă greşeala: „La fel ca tine...

Autor: Valeriu Dănilă

10.01.2024, 17:32 690

CEO-ul Boeing spune că producătorul aerian îşi asumă „greşeala” după ce unul din avioanele sale a pierdut o parte fuselajului săptămâna trecută, scrie FT.

Dave Calhoun a făcut declaraţiile în timpul unei întâlniri de la fabrica Beoing în Renton, acolo unde compania construieşte avioanele Boeing 737 Max. Declaraţiile au fost transmise angajaţilor dar nu şi presei.

„Ne vom apleca asupra acestui lucru, în primul rând, recunoscându-ne greşeala”, a explicat acesta. „La fel ca tine şi eu am copii şi nepoţi”, mai adaugă Calhoun.

Compania Boeing a fost supusă criticilor după ce un avion 737 Max 9 operat de Alaska Airlines a pierdut o piersă din fuselaj la o altidutine de 4900 de metri vinerea trecută.

Deşi dintre cei 171 de pasageri nu au existat răniţi, Dave Calhoun a spus că s-a gândit la ce s-ar fi întâmplat dacă „cineva stătea în locul de lânga gaura din fuselaj”, cand a văzut imaginile care circulau pe internet.

În urma incidentului de săptămâna trecută acţiunile Boeing au scăzut cu peste 9%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels