Decizia vine în contextul în care guvernul ungar este criticat dur de autorităţile europene şi de lideri politici străini din cauza unor legi care îi oferă un control mai mare asupra politicilor monetare şi a unor modificări din constituţie considerate nedemocratice.
Dacă propunerea CE este aprobată de celelalte 26 de state din UE, plăţile vor fi îngheţate începând cu ianuarie 2013. Fondurile suspendate reprezintă 0,5% din PIB-ul Ungariei şi 29% din totalul fondurilor de coeziune alocate statului pentru anul viitor, se arată într-un comunicat al executivului european.
"Acest pas fără precedent urmează avertismentelor repetate ale Comisiei prin care aceasta a cerut Ungariei să accelereze eforturile de a pune capăt deficitului bugetar excesiv şi eşecului guvernului în a implementa măsurile necesare în acest sens", menţionează documentul.
De ce Ungaria este un caz special
Ungaria a primit aproximativ două miliarde de euro din cele 37 de miliarde de euro în fonduri de coeziune alocate în total în 2010, scrie Monsters & Critics. Pentru perioada 2003-2013, fondurile destinate Ungariei însumează 8,6 miliarde euro. Pentru anul viitor erau prevăzute alocări de 1,7 miliarde euro.
Deşi aproape toate statele membre ale UE, inclusiv România, sunt în prezent sub procedura de deficit excesiv din cauza deficitelor bugetare care depăşesc pragul de 3% din PIB acceptat de UE, Comisia este în special îngrijorată de faptul că Ungaria încearcă să creeze un buget sustenabil prin măsuri cu aplicare excepţională, notează The Wall Street Journal. Ungaria se află sub procedura de dificit excesiv încă de la intrarea în UE, în 2004.
"Propunerea de astăzi (miercuri - n.red.) ar trebui văzută ca un îndemn puternic pentru ca Ungaria să adopte politici fiscale sigure şi să creeze condiţii macroeconomice şi fiscale corecte pentru a asigura utilizarea eficientă a fondurilor de coeziune. Este rândul guvernului ungar să acţioneze înainte de suspendare", a declarat vicepreşedintele CE Olli Rehn. La începutul zilei de ieri, secretarul de stat Zoltan Csefalvay declara că nici nu se pune problema tăierii fondurilor de coeziune.
El apreciază că Ungaria va putea atinge ţinta de deficit de 3% din PIB în acest an şi următorul, iar dacă executivul european se teme că obiectivul nu poate fi atins, guvernul va lua măsurile necesare pentru a calma îngrijorările.
Comisia a calculat că Ungaria a înre-gistrat un excedent bugetar de 3,5% din PIB anul trecut, însă la această situaţie s-a ajuns datorită unor măsuri extraordinare echivalente cu 10% din PIB, precum transferarea la buget a fondurilor private de pensii şi taxe temporare. Fără aceste măsuri, deficitul bugetar ar fi ajuns la 6% din PIB. Pentru anul acesta, CE anticipează că bugetul va reveni pe deficit, iar în 2013 deficitul va fi mai mare decât limita tolerată de UE. Fondurile de coeziune sunt disponibile pentru toate statele UE cu PIB-ul per capita sub 90% din media Uniunii şi vizează în special investiţiile mari de infrastructură şi mediu.
Noi măsuri pentru reducerea deficitului
Avertismentul CE vine în condiţiile în care Ungaria încearcă să relanseze negocierile cu UE şi FMI privind stabilirea unei linii temporare de credit pentru a recâştiga încrederea pieţelor financiare.
Premierul Viktor Orban, într-un interviu acordat agenţiei Dow Jones, a avertizat că fără bani de la finanţatorii internaţionali Ungaria va mai putea accesa pieţele financiare timp de cel mult doi ani, deoarece costurile ar fi prea mari. De la venirea sa în funcţie, în 2010, Orban practic a naţionalizat fonduri private de pensii de peste 10 miliarde de euro, bani pe care i-a folosit pentru reducerea datoriei, şi a suprataxat sectoarele energetic, financiar, de retail şi telecomunicaţii pentru a acoperi golurile din buget, notează Bloomberg.
Guvernul intenţionează acum ca de anul viitor să retragă taxele speciale din energie, retail şi telecomunicaţii şi să injumătăţească impozitele percepute băncilor.
Ieri, Orban a dat noi directive pentru atingerea ţintelor bugetare care implică reducerea subvenţiilor pentru medicamente, tăieri în finanţarea transportului public, introducerea unui sistem electronic de taxare pentru transportul pe autostrăzi şi încetarea imediată a achiziţiilor de echipamente de birou şi vehicule pentru aparatul de stat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels