Business Internaţional

Creditele neperformante au atins un nou record în Spania, de 176,4 mld. euro, sau 11,6% din total

Creditele neperformante au atins un nou record în...

Autor: Vlad Popescu

20.08.2013, 10:02 173

Astfel, rata creditelor neperformante a urcat de la 11,2% în luna mai şi a depăşit recordul anterior, de 11,4%, înregistrat în noiembrie, potrivit Guardian.

Creditele neperformante acumulate în urma prăbuşirii pieţei imobiliare, în 2008, rămân o problemă nerezolvată, iar şomajul record de 26,3% împinge tot mai multe persoane fizice spre default.

Mai multe bănci, printre care şi BBVA, a doua mare instituţie financiară din Spania, estimează că nivelul creditelor neperformante va continua să crească până în primul trimestru al anului viitor.

Zona euro a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, cu o creştere economică de 0,3% faţă de primele trei luni ale anului, în principal datorită evoluţiei peste aşteptări a Germaniei şi Franţei. Produsul Intern Brut al Spaniei a continuat să scadă, însă unii economişti anticipează că statul iberic, a patra mare economie din zona euro, va reveni pe creştere înainte de sfârşitul acestui an.

Spania a înfiinţat la sfârşitul anului trecut o bancă menită să absoarbă activele neperformante, "toxice", din sistem, pentru a degreva băncile comerciale. Crearea acestui mecanism a reprezentat o precondiţie impusă de Uniunea Europeană în schimbul liniilor de finanţare oferite băncilor spaniole. Instituţia, garantată de stat, a preluat numeroase active neperformante din sectorul imobiliar, precum terenuri sau proiecte unde lucrările de construcţie au început dar nu au mai fost finalizate, cu scopul de a le vinde pe profit în următorii 10-15 ani.

Guvernul spaniol a impus anul trecut băncilor să constituie provizioane uriaşe pentru a acoperi pierderile generate de prăbuşirea pieţei imobiliare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24