Business Internaţional

Criza europeană va fi soluţionată, dar de la ea ar putea porni dezintegrarea UE

Criza europeană va fi soluţionată, dar de la ea ar putea porni dezintegrarea UE

Autor: Constanta Catalina Apostoiu

27.01.2011, 23:58 109

Criza fiscală din zona euro ar putea avea drept rezultat finaldezintegrarea Uniunii Europene, a declarat investitorul miliardarGeorge Soros în cadrul unui interviu acordat la Davos, unde sedesfăşoară Forumul Economic Mondial.

Soros a declarat că deşi "criza din zona euro este pe cale săfie soluţionată" printr-o mai strânsă cooperare în domeniulpoliticii fiscale şi prin crearea fondului permanent la care să seapeleze în situaţii de urgenţă, consecinţele de natură politică aleacesteia ar putea fi de mai lungă durată, scrie cotidianul The WallStreet Journal.

Potrivit lui Soros, unul dintre cei mai faimoşi speculatorifinanciari şi a cărui avere este estimată la 14,2 mld. $, monedacomună utilizată de 17 ţări din UE trece acum printr-un proces dereformă ca urmare a crizei datoriilor care a cuprins Grecia şiIrlanda şi care ameninţă şi alte ţări.

Europa încearcă să remedieze greşeala de a avea o bancă centralăcomună, dar nu şi o trezorerie comună prin crearea mecanismuluipermanent de soluţionare a crizelor, menit să susţină ţările cu unnivel ridicat al datoriilor.

Totuşi, Soros a declarat că reformele nu vor soluţiona problemareală a euro, şi anume faptul că moneda a divizat ţările UE maibogate de cele mai sărace.

"Moneda euro trebuia să aducă o convergenţă şi practic a generatdivergenţă, care este acum perpetuată. Se merge înainte cu aceastănouă structură. Va exista o Europă divizată cu efecte negative deordin politic", a declarat Soros, citat de Associated Press.

În special ţări ca Grecia şi Irlanda, care trebuie să rambursezedatorii uriaşe, ar putea înregistra un ritm mai lent de creştereeconomică decât alte părţi ale zonei euro.

"Sunt acum două Europe. Va exista o Europă cu două ritmuri dedezvoltare, iar acest lucru nu este sustenabil din punct de vederepolitic. Există pericolul real ca moneda unică să ducă laturbulenţe politice în cadrul Uniunii Europene. Criza ar putea aveaconsecinţe negative asupra Europei cu un ritm mai scăzut dedezvoltare, ceea ce ar putea duce la dezintegrare", a declaratmiliardarul.

Soros a declarat că ţările mai bogate ar trebui să investeascăşi să se extindă mai mult în ţările europene mai sărace, dar căGermania, cea mai mare economie europeană, nu poate face acestlucru din cauza restricţiilor constituţionale stricte.

Investitorul arată că acordurile de susţinere a Greciei şiIrlandei sunt "imperfecte" pentru că acestea nu fac nimic în sensulreducerii volumului datoriilor acestor ţări. Electoratul irlandezvrea o restructurare a datoriilor băncilor ţării, însă Soros aratăcă o astfel de acţiune ar afecta băncile din Franţa şi Germania,care deţin obligaţiunile acestor ţări.

"Datoriile existente vor rămâne o povară pe umerii acestor ţări.Irlanda deja vrea să anuleze acordul pentru că acesta estenedrept", a declarat miliardarul.

George Soros a vorbit despre necesitatea unor stimulente lanivel european care să impulsioneze creşterea în ţările cu un ritmmai lent de dezvoltare.

El a remarcat că există în prezent presiuni importante în EuropaContinentală în sensul introducerii unei taxe pe tranzacţiilefinanciare, care ar putea fi utilizată pentru a ajuta aceste ţări,precum şi pentru alte activităţi.

Marea Britanie a lansat un amplu program de austeritate pentrureducerea cheltuielilor guvernamentale. "Cred că este o deciziecorectă, însă cred că vor înţelege că trebuie să aducă unelemodificări pentru că acesta nu poate fi implementat fără a împingeţara înapoi în recesiune", a declarat Soros.

Sistemul financiar este mai puternic decât cu trei aniîn urmă

Sistemul financiar este mai solid decât cu trei ani în urmăpentru că nivelul îndatorării în sectorul privat a scăzut, însăpersistă riscuri legate de creşterea inflaţiei, a declarat JamieDimon, CEO al JPMorgan Chase, citat de agenţia de presă ThomsonReuters.

Firmele chineze vor să investească mai mult în StateleUnite

Importante companii din China au în vedere o accelerare ainvestiţiilor din Statele Unite în special în infrastructură, iarCasa Albă le încurajează în acest sens, scrie The Wall StreetJournal. Liu Chuanzi, preşedinte al companiei chineze Lenovo, adeclarat la Davos că se numără printre cei care vor încerca să-şisporească prezenţa în Statele Unite.

Sarkozy: Pariurile împotriva euro vor aducepierderi

Investitorii care pariază împotriva euro vor suferi pierderipentru că Franţa şi Germania sunt determinate să apere monedaunică, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy, citat deagenţia de presă Thomson Reuters. "Pentru cei care ar pariaîmpotriva euro, aveţi grijă de bani pentru că suntem hotărâţi săapărăm euro. Împreună cu Merkel nu vom permite niciodată ca euro săse prăbuşească", a declarat Sarkozy.

Nu există motive de îngrijorare privitoare la Spania şiPortugalia

Este puţin probabil ca Spania şi Portugalia să fie nevoite să-şirestructureze datoriile, iar planul de stabilizare a băncilor deeconomii din Spania ar putea da rezultate, a declarat Angel Gurria,secretar general al OCDE, citat de agenţia de presă ThomsonReuters. "O ţară ar putea avea nevoie de restructurare, Grecia. Nusunt îngrijorat cu privire la Spania şi Portugalia, acestea sunttratate incorect de către pieţe", a declarat Gurria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO