♦ Obiectivul pe termen lung al lui Putin în Europa de Est este clar: vrea să restabilească cât mai mult din URSS, din statutul de mare putere şi sfera de influenţă pe care Rusia le-a pierdut odată cu prăbuşirea construcţiei sovietice. Occidentul a creat o stare de confuzie strategică încă din 2008, când a apărut o declaraţie publică conform căreia Ucraina şi Georgia se vor alătura NATO.
În aceste zile, trupele ruseşti atacă oraşele din Ucraina, în cel mai mare război din Europa din 1945, iar întreaga lume încearcă să ghicească următorii paşi ai lui Vladimir Putin şi care sunt intenţiile lui. Un articol de opinie semnat de istoricul şi analistul politic Timothy Garton Ash arată că întrebarea strategică pe care trebuie să şi-o pună democraţiile din Europa şi America de Nord în această perioadă este legată nu de Putin, ci de intenţiile şi obiectivele lor în ceea ce priveşte ţările din Europa de Est. Occidentul ce vrea de fapt?
Obiectivul pe termen lung al lui Putin în Europa de Est este foarte clar: vrea să restabilească cât mai mult din imperiul URSS, statutul de mare putere şi sfera de influenţă pe care Rusia le-a pierdut în urmă cu 30 de ani, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice în decembrie 1991. Strategia lui a început să devină clară începând din 2008, când a ocupat două teritorii din Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud, iar după anexarea peninsulei Crimeea, în anul 2014, a devenit evident că liderul rus este gata să folosească orice mijloace, de la diplomaţie şi dezinformare până la atacuri cibernetice şi război, scrie Garton Ash pentru The Guardian.
Acum, războiul din Ucraina vine să confirme acest scenariu. Avansul trupelor ruse în Ucraina sugerează intenţia de a ocupa sudul Ucrainei, de la Rusia până la Republica Moldova, adică învecinarea directă cu Uniunea Europeană şi NATO.
Timothy Garton Ash scrie în articolul său din The Guardian că Occidentul a contribuit la această criză din prezent prin confuzia şi neînţelegerile interne cu privire la obiectivul său strategic în Europa de Est. În esenţă, Occidentul şi-a petrecut anii de după 2008 fără să se decidă între două modele diferite de ordine în Eurasia, Helsinki şi Yalta, urmărind puţin din ambele şi niciunul în mod corespunzător.
Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, analistul politic spunea că scopul imediat al Occidentului trebuie să fie acela de a descuraja o invazie a ruşilor în Ucraina, dar în spatele unei astfel de mişcări se află o alegere mai amplă.
„Oficial, toate ţările din vest aplică modelul Helsinki - o Europă a statelor democratice egale, suverane, independente, care respectă statul de drept şi se angajează să rezolve toate disputele prin mijloace paşnice. (...) Modelul alternativ este Yalta. Summit-ul din februarie 1945 dintre Joseph Stalin, Franklin D. Roosevelt şi Winston Churchill de la Yalta din Crimeea (ironie a sorţii?) a devenit un sinonim cu marile puteri împărţindu-şi Europa în sfere de influenţă vestice şi estice“, scrie Garton Ash.
Occidentul a creat o stare de confuzie încă din anul 2008 când, în urma unei dispute de la un summit NATO de atunci, a apărut o declaraţie publică conform căreia Ucraina şi Georgia se vor alătura alianţei militare nord-atlantice. Combinaţia dintre această declaraţie şi înţelegerea privată că NATO nu va face nimic serios pentru ca acest lucru să se întâmple ţine de atunci Occidentul în această lipsă de reacţie strategică.
De atunci, Vestul a fost doar pe jumătate deschis Ucrainei, sprijinindu-i pe jumătate independenţa, integritatea teritorială şi tranziţia către un stat european viabil, suveran şi democratic. „Ucraina nu este în NATO şi nici nu va fi în curând, dar NATO este în Ucraina“, scrie Garton Ash. Articolul a fost publicat la sfârşitul lunii ianuarie, când războiul încă nu izbucnise, dar existau avertismente în acest sens. Dar de atunci Rusia a intrat cu armata în statul vecin. Înainte de izbucnirea războiului, statele membre NATO, inclusiv SUA şi Marea Britanie, au furnizat arme şi aveau personal de pregătire militară în Ucraina.
„Ucraina nu este în UE şi nici nu va fi în curând, dar UE este în Ucraina“, continuă autorul. Uniunea Europeană avea programe semnificative pentru a sprijini tranziţia politică, economică şi de mediu a ţării înainte ca ruşii să atace ţara.
Timothy Garton Ash crede că Occidentul trebuie să facă alegerea strategică şi ar trebui să urmeze modelul Helsinki, cel care presupune că ţările din UE şi NATO ar trebui să se dedice cu răbdare şi consecvenţă obiectivului unei Europe ca un întreg, libere şi în pace.
„O componentă esenţială a unei viziuni pe termen lung este deschiderea faţă de o Rusie post-Putin cu adevărat democratică. (...) În faţa unei superputeri chineze, există toate motivele pentru care o Rusia democratică ar fi un membru extrem de dorit al unei alianţe de securitate defensive care conectează America de Nord, Europa şi Eurasia. Relaţia cu UE va fi mai complicată, dar arhitectura europeană găzduieşte deja ţări importante care nu sunt membre ale UE“, concluziona el înainte de izbucnirea războiului din Ucraina.
