Business Internaţional

Dacă istoria se repetă, Italia este la doar câteva săptămâni de primirea unui ajutor extern

Dacă istoria se repetă, Italia este la doar câteva săptămâni de primirea unui ajutor extern

Autor: Alexandru Matei

07.11.2011, 14:33 1171

Dobânzile obligaţiunilor pe zece ani ale Italiei au urcat la un maxim istoric de 6,64% pe an astăzi din cauza situaţiei tot mai precare în care se află ţara, unde premierul Silvio Berlusconi refuză să demisioneze în ciuda presiunilor în creştere, scrie BBC News.

O dobândă peste 6% pe an este considerată nesustenabilă pe termen lung, randamentele titlurilor italiene crescând în ciuda intervenţiei BCE, care cumpără obligaţiuni italiene şi spaniole de pe pieţele secundare. Toate cele trei ţări care au apelat până acum la sprijin financiar extern, Grecia, Irlanda şi Portugalia, au făcut-o la numai câteva luni după ce randamentele au depăşit 7%.

Dacă istoria se repetă, Italia mai are doar două săptămâni la dispoziţie înainte ca randamentele să depăşească 7%. Titlurile pe zece ani ale Italiei s-au tranzacţionat la o dobândă de peste 5,5% timp de 40 de zile înainte de a depăşi pragul de 6%. Ţările care au primit ajutoare externe au avut o traectorie asemănătoare, cu dobânzi de peste 6% timp de o lună, după care acestea au depăşit 6,5%. Până la pragul de 7% au trecut în medie doar 16 zile.

Investitorii se tem că Italia, a treia mare economie a zonei euro, ar putea fi următoarea victimă a crizei financiare. Dar dacă în cazul Greciei datoriile se ridică la 350 de miliarde de euro, Italia are o datorie publică de 1.900 de miliarde de euro, iar Europa nu are în prezent capacitatea de a oferi sprijin financiar unei ţări atât de mari.

Situaţia se deteriorează în ciuda faptului că la summit-ul G20 de la sfârşitul săptămânii trecute Berlusconi a anunţat că FMI va monitoriza implementarea reformelor necesare pentru a repune economia pe picioare.

Îngrijorările privind Italia au umbrit evoluţia pozitivă a situaţiei din Grecia, unde premierul George Papandreou a fost de acord să demisioneze pentru a facilita formarea unui guvern de uniune naţională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO