Liderii europeni care se opun nominalizării lui Jean-Claude Juncker, candidatul din partea Partidului Popular European pentru cea mai importantă funcţie din instituţiile europene, îl consideră prea federalist, invechit şi spun că ar trebui să existe mai multe opţiuni. Dar în esenţă este o luptă pentru putere între liderii ţărilor UE şi Parlamentul European.
David Cameron, cel mai vocal opozant al lui Juncker, consideră că fostul premier al Luxemburgului, susţinător al unei Europe federale, l-ar împiedica să reformeze relaţia Marii Britanii cu UE. Mai nou premierul Suediei Fredrik Reinfeld i s-a alăturat lui Cameron, sporindu-i şansele de a bloca propunerea lui Juncker ca preşedinte al Comisiei, cea mai importantă funcţie din Uniunea Europeană. Reinfeldt a declarat că nu este de acord cu principiul că Parlamentul European ar trebui să aibă cuvântul cel mai important de spus în alegerea preşedintelui Comisiei, nu liderii europeni aleşi. Cameron a declarat chiar că nominalizarea lui Juncker ar putea determina ieşirea Marii Britanii din UE. Iar cancelarul german Angela Merkel, care l-a susţinut public pe Juncker şi continuă să o facă, a declarat totuşi că ar fi „de neconceput” ca Marea Britanie să părăsească UE şi că nicio decizie nu poate fi luată fără consens. Nici preşedintele Franţei Francois Hollande nu l-ar susţine pe Juncker, şi se pare că i-ar fi spus cancelarului german că ar prefera un francez pentru acest post, pe fostul său ministru de finanţe Pierre Moscovici. Premierul Italiei Matteo Renzi a făcut declaraţiile cele mai clare ale sale de până acum. „PPE vrea să îl arunce în faţă pe Juncker? Foarte bine. Ce are de gând să facă Juncker în următorii cinci ani? O persoană care vrea să continue politicile ultimilor ani nu va avea aprobarea noastră”. Premierul ungar Viktor Orban a fost primul care s-e exprimat foarte clar îîn public mpotriva lui Juncker, spunând că maghiarii nu pot susţine un luxemburghez, referindu-se atât la Juncker, cât şi la Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie care a luptat împotriva reformelor constituţionale derulate de Orban în Ungaria. În plus, Orban împărtăşeşte viziunea anti-federalistă a lui Cameron, vorbind adesea despre Europa din viitor ca fiind „o comunitate de state-naţiune”.
Juncker, fost premier al Luxemburgului, susţine că a obţinut un mandat democratic deoarece a fost candidatul propus de Partidul Popular European, grupul parlamentar care a câştigat cele mai multe locuri în Parlamentul European după alegerile din 25 mai. Premeriul suedez nu este însă de acord.
„Noi nu susţinem ideea (că a obţinut un mandat democratic –n.red.) pentru că ar face imposibilă nominalizarea altor candidaţi şi ar exclude mulţi alţi potenţiali preşedinţi ai comisiei”, a declarat pentru Financial Times premierul suedez. „Ar trebui să avem grijă de echilibrul dintre diferitele instituţii”, a mai spus el.
În esenţă la mijloc este lupta pentru cine are un cuvânt mai greu de spus în alegerea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, liderii de stat europeni sau Parlamentul European.
La originea problemei actuale cu alegerea lui Juncker ar sta un truc pe care l-a folosit anul trecut social-democratul german Martin Schulz, preşedinte actualului Parlament European, potrivit the Guardian. El a făcut campanie pentru a obţine susţinerea partidelor europene de centru-dreapta, susţinând că gruparea care va câştiga alegerile ar trebui să aibă dreptul de a-şi pune candidatul în fruntea executivului european, Comisia Europeană, în toamna acestui an. Schulz a reuşit demersul său, fiind nominalizat drept candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PES). Partidele ecologiste şi cele liberale s-au alăturat demersului său, nominalizând şi ei candidaţi. Acest lucru i-a obligat şi pe creştin-democraţi să facă acelaşi lucru, de teama de a nu părea „nedemocratici”.
Ca şef al celui mai mare partid creştin-democrat in UE, lui Angela Merkel nu i-a convenit ideea, dar la un congres din martie de la Dublin a cedat. Juncker a câştigat nominalizarea pentru gruparea de centru-dreapta, Partidul Popular European.
Şeful Comisiei Europene era ales până acum de liderii statelor UE care ajungeau la un acord între ei. Dar Martin Schulz şi liderii grupărilor parlamentare au exploatat noile puteri acordate prin Tratatul de la Lisabona, care au schimbat regulile. În nominalizarea şefului Comisiei nu mai exista drept de veto la nivel de stat. Şeful Comisiei va fi ales printr-o majoritate calificată dacă nu există consens, iar Parlamentul va trebui să aleagă persoana nominalizată cu o majoritate absolută, de 376 de voturi, număr de care nu se apropie nicio grupare parlamentară. Liderii naţionali, dintre care mulţi văd schimbările ca o tentativă de a pune mâna pe putere din partea Parlamentului, ar fi putut ucide schema în faşă, înainte de alegeri. În schimb, au intrat într-o capcană şi acum încearcă din greu să schimbe situaţia actuală, care până acum i-a fost favorabilă lui Juncker, mai notează The Guardian. Liderii europeni ar fi cel mai fericiţi dacă Juncker şi-ar retrage candidatura, dar el nu pare dispus să o facă.
