• Leu / EUR4.8026
  • Leu / GBP5.7406
  • Leu / USD4.4462
Business Internaţional

Dragnea: Cu toată părerea de rău, PSD va vota pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova

Dragnea: Cu toată părerea de rău, PSD va vota pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova

Liviu Dragnea s-a prezentat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde se judecă apelul din dosarul în care este acuzat, alături de alţi peste 70 de inculpaţi, de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Judecarea dosarului a fost amânată de la ora 09.00 la ora 12.00, astfel că Liviu Dragnea a plecat de la sediul ICCJ, urmând să revină la ora la care încep discuţiile în cauză.

Întrebat, la plecarea de la sediul ICCJ, cum va vota PSD în cazul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova, Liviu Dragnea a răspuns: "Am mai spus asta, nu ne putem opune unor demersuri ale justiţiei. Cu toată părerea de rău, PSD va vota pentru ridicarea imunităţii".

Şi copreşedintele PNL Alina Gorghiu anunţa, vineri, că liberalii vor încuviinţa cererea DNA în cazul lui Dan Şova, afirmând că PSD ar face un "gest civilizat" dacă i-ar cere senatorului să demisioneze din Senat.

Liderul PNL a mai spus că, în contextul încercărilor de recredibilizare a clasei politice şi a instituţiilor democratice, PSD ar trebui să înţeleagă că nu trebuie să mai existe nicio diferenţă între discursul public şi ce se întâmplă la vot.

Potrivit Alinei Gorghiu, prezumpţia de nevinovăţie există, în condiţiile în care, odată ridicată imunitatea parlamentară, judecătorul este cel care aprobă solicitarea de reţinere şi arestare preventivă formulată de procurorii DNA.

Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova, care a ajuns vineri la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimisă Biroului Permanent al Senatului.

În şedinţa Biroului Permanent de luni se va decide trimiterea cererii către Comisia juridică a Senatului, care va întocmi un raport, în urma audierii lui Dan Şova, a declarat, petnru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru.

Procurorii DNA au cerut aviz de la Senat privind reţinererea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

Mihai Bălan a fost reţinut joi de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă vineri de instanţă, care a dispus luarea măsuri controlului judiciar, în dosarul în care Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu o firmă, influenţat de senatorul Dan Şova. Dan Bălan a fost pus în libertate, însă decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA la aceeaşi instanţă.

Dan Şova este acuzat şi în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Şova, care a primit 79 de voturi "pentru" şi 67 "împotrivă", senatorii susţinând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condiţiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată deşi Constituţia prevede că încuviinţarea cererii se face cu majoritatea senatorilor prezenţi.

Votul a fost contestat la Curtea Constituţională de către PNL şi a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8026
Diferență: 0,4014
Ieri: 4.7834
Azi: 4.4462
Diferență: 0,3498
Ieri: 4.4307
Azi: 5.7406
Diferență: 0,5817
Ieri: 5.7074
Azi: 4.5258
Diferență: 0,3993
Ieri: 4.5078