Participaţia la forţa de muncă în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani a început să crească la nivelul economiilor avansate la începutul secolului, inversând astfel decenii de scăderi. În jurul anului 2010, participaţia în cazul persoanelor cu vârste de 65 de ani şi peste a început să urmeze o tendinţă ascendentă, atingând un maxim pe aproape o jumătate de secol de 15,3% la nivelul lumii dezvoltate anul trecut.
Creşterea participării la forţa de muncă a persoanelor cu vârste de peste 55 de ani în Italia, Japonia, Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Franţa din 2001 echivalează cu un total de 18,8 milioane de muncitori, sau un impuls de 5,5% dat ofertei de forţă de muncă, potrivit datelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Valul „cărunţilor“ are drept origine schimbările legate de pensii, starea mai bună de sănătate şi o educaţie superioară, şi are mai multe posibile implicaţii pozitive: ar putea prelungi actuala expansiune a sectorului de business furnizând angajaţilor un număr mai mare de muncitori pe măsură ce şomajul atinge noi minime. Fenomenul compensează impactul negativ asupra creşterii economice a îmbătrânirii populaţiilor şi consolidează finanţele publice.
„E nevoie ca mai mulţi oameni, un procent mai mare din populaţie, să se alăture forţei de muncă pentru a genera aceeaşi producţie“, arată Petia Topalova, economist în cadrul Fondului Monetar Internaţional. „Acest fenomen este foarte necesar pentru majoritatea acestor ţări pentru că populaţiile este de aşteptat să scadă în cea mai mare parte a lumii dezvoltate în următorul deceniu.“
Participarea celor cu vârste mai înaintate la forţa de muncă a început să scadă în jurul anilor ‘70 în mare parte din cauza politicilor care încurajau pensionarea anticipată, cum ar fi reducerea vârstei de pensionare şi beneficii generoase de şomaj.
Apoi, în anii ‘90 mai multe ţări au luat-o în direcţia opusă. Italia a adoptat legi care majorau treptat vârsta de pensionare anticipată la 61 de ani până în 2011 de la 52 în 1996. În 1998, Germania a început să reducă beneficiile de pensii pentru cei care se pensionau anticipat. În apropiere de începutul noului secol, aceasta a redus de asemenea durata maximă a beneficiilor de şomaj pentru muncitorii mai în vârstă. Participaţia celor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani a crescut la 73,6% în 2018 de la 43,1% în 2003.
Creşterea speranţei de viaţă a jucat de asemenea un rol. Unii muncitori mai în vârstă au continuat probabil să muncească şi din cauza economiilor inadecvate pentru vârsta pensionării, mai ales după ce criza financiară a erodat valorile acţiunilor şi locuinţelor.
În timp ce populaţiile în curs de îmbătrânire încetinesc creşterea economică la nivel mondial, aceasta ar fi fost chiar şi mai lentă în lipsa participării în creştere a muncitorilor.
Tendinţa are implicaţii pentru finanţele publice. Cu mai multe persoane active pe măsură ce se apropie sau trec de vârsta pensionării, acestea continuă să plătească taxe şi multe nu retrag beneficii, îmbunătăţind solvabilitatea sistemelor publice de pensii.
Şi totuşi, această participare în creştere nu este suficientă în sine pentru a compensa impactul negativ asupra creşterii al populaţiilor în curs de îmbătrânire în următoarele decenii, în special în ţări cu un ritm alert de îmbătrânire a populaţiilor ca Japonia şi Germania.
În plus, mişcările populiste din Europa ameninţă să deraieze politicile menite să ţină muncitorii mai în vârstă în câmpul muncii, arată Axel Borsch-Supan, economist în cadrul Munich Center for the Economics of Aging.
Totuşi, Keese atrage atenţia asupra cazului Japoniei, care continuă să sfideze problemele economice în pofida vârstei înaintate a populaţiei sale. În 2018, 77% din japonezii cu vârste între 55 şi 64 de ani erau activi, faţă de 68,2% în 2011.
„Dacă şi alte ţări ar urma calea Japoniei, ar exista posibilitatea ca ratele ocupării forţei de muncă să crească semnificativ, chiar şi de la nivelurile actuale ridicate“, remarcă Keese.