Business Internaţional

Forţele militare turce au declanşat o nouă ofensivă împotriva Stat Islamic, în nordul Siriei

Forţele militare turce au declanşat o nouă ofensivă...

Autor: Mircea Olteanu

03.09.2016, 18:44 168

Ofensiva este o "nouă fază" a unei operaţiuni care vizează eliminarea reţelei Stat Islamic din zona aflată la frontiera Siriei cu Turcia.

Agenţia privată de ştiri Dogan a relatat că cel puţin 20 de tancuri şi cinci transportoare blindate traversat frontiera în dreptul localităţii turce Elbeyli, vizavi de oraşul sirian al-Rai. Noua incursiune are loc la aproximativ 55 de kilometri vest de Jarablus, unde forţele turce au trecut pentru prima dată în Siria, cu zece zile în urmă.

Agenţia oficială de ştiri Anadolu a anunţat că "prin această nouă fază a operaţiunii, se urmăreşte eliminarea elementelor teroriste de pe linia Azaz-Jarablus."

Un purtător de cuvânt al grupării rebele Jaish al-Nasr, care face parte din Forţele Siriene Libere, a confirmat faptul că tancurile turce au traversat frontiera pentru a sprijini atacul rebelilor împotriva Stat Islamic, notează Reuters online.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24