Business Internaţional

Germania şi alte state din UE caută breşe în hăţişul legislativ al zonei euro pentru a salva băncile spaniole fără a-i aduce Spaniei mai multă austeritate

Pierre Moscovici, ministrul francez de finanţe: „Dacă Spania vrea, noi, cei din zona euro ne putem mobiliza rapid“

Autor: Bogdan Cojocaru

08.06.2012, 00:05 433

Oficiali din Germania şi mai multe state din Uniunea Europeană lucrează la un plan de urgenţă pentru salvarea băncilor spaniole chiar dacă oficial Madridul spune că se poate descurca singur, în contextul în care liderii lumii, foarte îngrijoraţi de situaţia sistemului bancar european, fac presiuni pentru rezolvarea crizei. Bailoutul ar putea ajunge la 80 miliarde euro, scrie presa internaţională.

Oficialii europeni caută modalităţi de a injecta lichidităţi în băncile spaniole slăbite de creditele devenite toxice după colapsul pieţei imobiliare. Lichiditatea ar putea fi asigurată de fondurile de bailout ale zonei euro EFSF şi ESM, potrivit unor surse apropiate situaţiei, scrie The Telegraph.

Strategia de salvare nu va pune Spania în situaţia umilitoare de a se supune unor programe dure de austeritate, aşa cum este cazul Greciei sau Portugaliei, pentru a se readuce rapid încredrea pe pieţe. Sprijinul UE s-ar putea concentra în schimb pe o supraveghere mai strictă din exterior şi accelerarea restructurării sistemului fi­nanciar pentru a calma îngrijorările privind implicarea politicului. Bailoutt-ul s-ar putea ridica la 80 de miliarde euro, com­parativ cu 40 miliarde euro cât guvernul spaniol estimează că au nevoie băncile.

Mai puţină austeritate

Oficialii europeni sunt gata să ia în considerare un sistem de monitorizare mai puţin agresiv deoarece premierul Mariano Rajoy a introdus anul acesta o serie de reforme şi măsuri de austeritate.

"S-ar putea găsi mijloace mai bune de recapitalizare a băncilor decât printr-un program complet, mai ales că guvernul spaniol face tot ceea ce trebuie", a spus unul dintre oficialii europeni citat de Financial Times. Informaţiile privind planul de salvare au apărut, convenabil, cu puţin timp înainte ca Spania să iasă pe piaţa obligaţiunilor în căutare de finan­ţare.

Preşedintele Băncii Centrale Euro­pene Mario Draghi a atenţionat, ca şi alţi lideri europeni, că tratatul care reglemen­tează ESM "interzice recapitalizarea di­rectă a băncilor", dar schimbarea retoricii a injectat speranţă pe pieţele financiare.

Avantajul unui ajutor prin intermediul acestui fond ar fi că deciziile lui nu sunt condiţionate de votul în unanimitate, astfel acestea neputând fi împiedicate de veto-ul unor state mai prudente precum Finlanda sau Olanda, notează Thomson Reuters.

Noul ministrul francez de finanţe Pierre Moscovici a asigurat că zona euro este pregătită să se mobilizeze foarte rapid, iar Draghi a declarat că instituţia pe care o conduce este "pregătită să acţioneze".

Însă din Spania ministrul de finanţe Luis de Guidos a declarat că el "nu a discutat în niciun fel despre vreo inter­venţie asupra băncilor spaniole" şi că Madridul va anunţa un plan de salvare pentru bănci în următoarele două săptă­mâni. "În nu mai mult de 10-15 zile vom avea raportul unor auditori independenţi referitor la bănci. Pornind de la el, Spania va decide asupra recapitalizării băncilor", a spus oficialul. La această verificare par­ticipă şi FMI.

Atuurile Spaniei

Spre deosebire de Grecia, Spania are avantajul că ar putea cere ajutor într-un mediu în care se încearcă stimularea creşterii economice şi în care Germania dă înapoi în demersul ei pentru mai multă austeritate.

De asemenea, spre deosebire de Grecia, Spania nu a avut un deficit bugetar uriaş înainte de criză, ceea ce o poate încuraja să pretindă ca ajutorul european pentru băncile ei să nu vină cu reducerea puterilor de a lua singură decizii în privinţa politicilor economice şi financiare, potrivit The New York Times.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO