Islanda, a cărei echipă naţională a uimit lumea la campionatul european de fotbal din acest an, a contemplat falimentul, dar şi-a revenit spectaculos. Mai mult de-atât, scrie Le Figaro, ţara, care nu face parte din Uniunea Europeană, afişează o soliditate economică incredibilă.
Creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%. Cifrele ar provoca invidie mai multor ţări din UE, începând cu Franţa. Acestea aparţin unei mici insule din nordul Regatului Unit ai cărei fotbalişti au reuşit să ajungă până în sferturi la Euro. O adevărată realizare pentru mica ţară cu 334.000 de locuitori.
De realizări se poate vorbi şi la nivel economic. Aflată în pragul falimentului cu opt ani în urmă în contextul crizei economice şi financiare mondiale, Islanda a avut nevoie de doar patru ani pentru a-şi depăşI problemele. Astăzi, când majoritatea ţărilor europene se luptă să-şi relanseze economiile, Islanda cunoaşte o adevărată renaştere.
Şi totuşi, soluţia la care a recurs a fost aceeaşi: cura de austeritate. Însă, spre deosebire de Grecia, Spania sau Portugalia, Islanda a reuşit să-şi ridice capul compensând majorările de impozite cu o devalorizare a monedei sale, care a i-a stimulat exporturile.
Dacă Islandei i-a reuşit miracolul economic, acest lucru s-a întâmplat şi pentru că sau mai ales pentru că ţara a rezolvat rapid problema sectorului său bancar hipertrofiat. Pentru a face faţă boomului sectorului financiar care a cântărit de până la 10 ori PIB-ul ţării, sau 150 miliarde de dolari, guvernul de la acea vreme a luat măsuri radicale: relansare monetară, control al capitalurilor şi falimentarea sistemului bancar. Cei care au fraudat sectorul financiar au fost condamnaţi şi aruncaţi în închisoare, iar băncile au fost naţionalizate.
”Statul a izolat rapid băncile cu probleme şi a relansat fără a pierde timpul maşinăria creditării, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în Europa de sud, unde ajustarea a fost mai brutală, iar relansarea economică mai lentă”, explică Christopher Dembik, economist al Saxo Bank.
Guvernul a refuzat de asemenea să le restituie banii străinilor care investiseră în total patru miliarde de euro în Islanda prin intermediul băncii Icesave. În schimb, acesta a redus datoriile imobiliare ale gospodăriilor locale. Iar, dovadă că populaţia îşi doreşte să întoarcă definitiv spatele exceselor trecutului, fostul premier al ţării, implicat în scandalul Panama Papers, a fost nevoit să demisioneze sub presiunea străzii.
”Neapartenenţa la UE a permis fără îndoială o accelerare a procesului decizional şi a facilitat independenţa monetară şi economică a ţării”, adaugă Dembik.
Insula a revenit pe creştere în 2011, cu preţul unor sacrificii grele pentru gospodării, care şi-au văzut puterea de cumpărare redusă cu o treime. Presiunea fiscală a fost de asemenea mai mare: rata contribuţiilor obligatorii, situată la 38,9% din PIB în 2009, a ajuns la 47,9% în 2014, o creştere de 9 puncte procentuale. Departe de a protesta, islandezii s-au pus pe treabă. “Islandezii s-au reunit şi s-au convins că aveau să supravieţuiască împreună pentru că se află în aceeaşi barcă”, explică Berglind Asgeirsdottir, ambasadoarea Islandei în Franţa.
În Islanda, socialismul nu există cu adevărat. Islandezii sunt pragmatici, foarte influenţaţi în această privinţă de americani şi deloc de ţările nordice în special sau europeni în general.
Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.
PIB-ul pe cap de locuitor este cu un sfert peste media celor 28 de state membre ale UE, iar islandezii şi-au reluat consumul, iar întreprinderile investiţiile.
Situaţia s-ar putea schimba însă, potrivit ultimelor cifre publicate de OCDE: creşterea consumului ar putea încetini la 2,8% în 2017, de la plus 5,2% în 2016, iar avansul investiţiilor la 1,9%, de la 18,8% în 2016. Acest lucru ar urma să genereze un risc de supraîncălzire, în opinia FMI.
Însă pentru Christopher Dembik “riscul financiar nu mai există. Sectorul este alcătuit din bănci de retail care finanţează economia reală. În schimb, ţara trebuie să-şi dezvolte un nou model economic care să fie mai puţin dependent de sectorul financiar. În această privinţă, energia regenerabilă reprezintă un sector promiţător în care ţara a investit mult”.
