• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Business Internaţional

Kerry sperie pretul titeiului

Kerry sperie pretul titeiului
03.11.2004, 00:00 16



Contractele futures pentru petrol sunt aproape de a fi tranzactionate la cel mai scazut nivel din ultimele patru saptamani la bursa din New York ca urmare a speculatiilor conform carora o eventuala victorie a senatorului John Kerry in alegerile prezidentiale din SUA ar putea determina o crestere a ofertei de petrol, relateaza Bloomberg.



Kerry, care lupta pentru cea mai inalta functie in stat cu presedintele in exercitiu George W. Bush, a declarat ca va suspenda livrarile catre Rezerva Strategica de Petrol (RSP), stocul de siguranta al SUA. Aceasta decizie ar putea reduce pretul titeiului care a crescut cu 56% din ianuarie 2001, atunci cand Bush si-a preluat functia la Casa Alba, si au atins un nivel record de 55,67 dolari pe baril la 25 octombrie anul curent.



"Exista un sentiment general potrivit caruia victoria lui Kerry ar insemna totodata mai putin petrol livrat catre RSP", spune Tom Bentz, broker la BNP Paribas Commodity Futures din New York. "O administratie Kerry ar putea fi inclinata spre furnizarea de petrol din RSP si ar putea fi mai putin combativa in tranzactiile cu unii producatori de petrol", adauga Bentz.



Pretul petrolului pentru livrarile din decembrie a scazut cu 23 de centi, sau 0,5%, pana la 49,9 dolari, la ultima tranzactionare la bursa din New York.



Luni, acesta a scazuse cu 1,63 dolari, sau 3,2%, pana la 50,13 dolari pe baril, cel mai mic pret de inchidere din 4 octombrie pana atunci. Preturile la petrolul futures s-au majorat cu 73% in ultimul an.



Bush si Kerry erau separati de doar 3 procente in majoritatea sondajelor realizate la nivel national.



"Preturile titeiului s-au diminuat dramatic peste noapte pe seama speculatiilor unei victorii a lui Kerry, care ar putea detensiona situatia geopolitica incordata care a avut o contributie decisiva la valoarea record pe care au atins-o acestea", a comentat sucursala australiana a institutiei financiare Rothschild & Sons.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466