Primul volum, de 1.000 de pagini, al biografiei realizate de Niall Ferguson se termină la momentul din 1968 când Henry Kissinger primeşte primul său rol important în administraţia americană, acela de consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Richard Nixon. „Pista de decolare (a lui Kissinger) se întinde pe o distanţă foarte mare”, observă Chris Patten, de la Financial Times, care a publicat o recenzie a cărţii. Acum în vârstă de 92 de ani, Kissinger a apărut de nu mai puţin de 15 ori pe coperta revistei Time în perioada în care a fost consilier pe probleme de securitate, iar apoi secretar de stat. Omul de stat s-a retras în 1977, dar a continuat să captiveze atenţia publicului cu intervenţii hotărâte în dezbateri publice.
Mason, membru al grupului Bilderberg şi al Comisiei Trilaterale şi cu legături puternice cu organizaţiile evreieşti, Kissinger este unul din „eroii” preferaţi ai „teoreticienilor” conspiraţiei. Al doilea volum al biografiei va acoperi probabil viaţa lui Kissinger de după 1968, partea care l-ar putea interesa cel mai mult pe publicul român. Kissinger este omul care în 1969, în calitate de consilier pe probleme de securitate, l-a însoţit pe Nixon în vizita sa istorică în România. Aceasta a fost prima oară când un preşedinte american vizita o ţară membră a Pactului de la Varşovia şi ocupată de armatele Uniunii Sovietice la sfârşitul Celui de Al Doilea Razboi Mondial. În plin Război Rece, SUA căuta aliaţi în est şi un stat care să medieze redeschiderea relaţiilor dintre Washington şi Beijing. Scopul acestei strategii era marginalizarea URSS. A doua vizită a lui Kissinger în România a fost în 1974, în calitate de secretar de stat în administraţia proaspătului ales ca preşedinte Gerald Ford. Kissinger a discutat direct cu Ceauşescu.
Revenind la biografia lui Ferguson, profesor de istorie la Universitatea Harvard, lucrearea arată că viaţa omului politic merican nu a fost una lipsită de valori. Personalitatea lui Kissinger a fost şlefuită mai degrabă de ideile lui Kant şi Spinoza decât de cele ale lui Machiavelli, scrie Patten. Călătoria lui Kissinger din oraşul industrial bavarez Furth, a cărui comunutate evreiască a fost terorizată de grupurile de nazişti, în New York spune multe despre valorile sale. La început şederii în marele oraş american a fost frapat, precum au fost şi alţi imigranţi europeni, de contrastul dintre sărăcia lucie a unora şi bogăţia fără margini a altora, de individualism, de faptul că nimeni nu ajută pe nimeni. Fiecare trebuia să lupte pentru sine şi exact aşa a făcut şi Kissinger, la început ca soldat-cetăţean în războiul din Europa, apoi în procesul de denazificare care a urmat războiului. Însă în tot acest timp a apărat ideea că Germania este în centrul civilizaţiei europene. Nu a urmărit răzbunarea ci a căutat să îmbine echitatea cu dârzenia.
Revenit în SUA, Kissinger şi-a cizelat educaţia la Harvard, profitând de facilităţile acordate de guvern soldaţilor, apoi a intrat în lupta încrâncenată a argimentelor din lumea academică. Sfătuia pe oricine era dispus să asculte, indifferent de orientarea politică. A fost profund ostil faţă de încercărire URSS de extindere a influenţei în Europa. Ferguson îi reproşează că ştia mai multe despre politica din Germania decât despre mersul lucrurilor în ţara de adopţie. Kissinger a intrat în centrul atenţiei pentru prima dată cu luicrări despre tactica războiului nuclear. El argumenta că fiecărei ameninţări (din partea URSS) ar trebui să i se răspundă cu acţiuni de nivel similar. Ferguson este în special convingător argumentând contra ideii larg răspândite că Kissinger este realistul pragmatic suprem, opusul acelora ale căror acţiuni sunt influenţate de idealurile lor.
