Jean-Claude Juncker, cel mai longeviv şef de guvern din zona euro, ultimul arhitect al uniunii monetate şi omul care a supravegheat aventura monedei unice prin criza datoriilor, a fost doborât de o altfel de criză, un scandal politic dintr-un mărunt stat european.
Juncker, sau Domnul Euro, fost şef al Eurogroup şi premier al Luxemburgului, a demisionat după ce un raport al parlamentului a arătat că el nu a putut ţine sub control serviciul de informaţii al micului ducat cu jumătate de milion de locuitori dacă sunt incluşi şi rezidenţii străini, deşi în responsabilitatea lui cădea această sarcină, şi că nu a informat nici parlamentul şi nici procurorii de operaţiunile ilegale ale spionilor, potrivit The Independent.
Raportul acuză serviciul de informaţii că i-a urmărit ilegal pe politicieni, că angajaţii acestuia şi-au cumpărat maşini pentru uzul privat şi că au intervenit pe lângă politicieni în schimbul banilor sau anumitor favoruri.
În opinia multor diplomaţi europeni, Juncker este intermediarul perfect – timp de zece ani până la începutul acestui an a prezidat discuţiile miniştrilor de finanţe din zona euro, dar care are două defecte fatale: avea o opinie, pe care o susţinea cu hotărâre, scrie Deutsche Welle.
Juncker este fanul ironiilor, fie că acestea se referă la rezultatul negocierilor, fie că sunt făcute în faţa jurnaliştilor care aşteaptă îndelung o declaraţie.
„Nu trebuie să-mi fac griji cu o întrebare care acum nu este pusă. Dacă măgarul s-ar crede pisică, atunci ar sta în copac cea mai mare parte din zi.“ Acesta este unul dintre răspunsurile preferate are lui Juncker când reporterii pun întrebări ipotetice.
La doar 58 de ani, Juncker deţine recordul longevităţii la conducerea unui guvern european. El a devenit premier în ianuarie 1995, atunci când François Mitterrand şi Helmut Kohl erau încă la putere în Franţa şi Germania.
Prin urmare, Juncker a simţit pe viu profunda transformare a Uniunii Europene, eşecul Tratatului Constituţional în 2005, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona patru ani mai târziu, apoi criza datoriilor şi salvarea euro, o sarcină căreia i s-a consacrat cu ardoare ca preşedinte al Eurogroup.
Unii critici i-au reproşat că a devenit nepăsător faţă de Marele Ducat în detrimentul Europei şi că, astfel, a dat dovadă de neglijenţă în legătură cu abaterile serviciului său de informaţii.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.07.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
