Business Internaţional

OPEC vrea ca petrolul sa fie mai scump

28.04.2004, 00:00 11

Organizatia tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) analizeaza posibilitatea de a majora pretul de referinta al petrolului, stabilit intre limitele de 22-28 de dolari pe baril, a anuntat, marti, presedintele organizatiei si ministrul indonezian al Petrolului, Purnomo Yusgiantoro, citat de Reuters. "Intervalul 22-28 de dolari a fost stabilit in anul 2000, dar acum suntem in 2004. O parte din membrii OPEC au propus o schimbare, de aceea analizam oportunitatea acestui modificari", a precizat Yusgiantoro. Venezuela, al treilea mare producator in randul celor zece membri OPEC, cu exceptia Irakului, este unui dintre principalii sustinatori ai acestei propuneri. Ministrul Petrolului, Rafael Ramirez, a declarat, luni, ca tara sa va propune, in cadrul reuniunii OPEC programate in septembrie, ridicarea limitelor cu doi dolari. La sfarsitul saptamanii trecute, barilul de petrol era tranzactionat cu 32,58 dolari. De la inceputul anului, pretul titeiului a depasit nivelul de 30 de dolari pe baril, atat la bursa de marfuri din Londra, cat si pe piata din New York. In Statele Unite, cotatia a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni, peste 38 de dolari pe baril, din cauza temerilor privind epuizarea resurselor americane de combustibil, consumul ridicat din China, precum si escaladarea violentei din Orientul Mijlociu - regiune care asigura doua treimi din livrarile globale de petrol. Nigeria, al cincilea exportator din cadrul OPEC, a sugerat in luna aprilie ca limitele pretului de referinta ar trebui ridicate la 25-32 de dolari. Insa Iran, tara care se situeaza pe locul al doilea ca importanta in organizatie dupa Arabia Saudita, este de parere ca preturile ar trebuie mentinute la limita superioara a intervalului curent. Organizatia petroliera a fixat un pret de referinta de 22-28 dolari in martie 2000, in baza unui mecanism neoficial care permite cresterea sau scaderea productiei OPEC cu 500.000 barili pe zi, in cazul in care cotatia de pe pietele internationale ar iesi din acest interval pentru mai multe zile consecutive. Astfel, grupul majoreaza rezervele daca petrolul depaseste limita superioara timp de 20 de zile lucratoare. In mod similar, mentinerea titeiului sub limita inferioara mai mult de zece zile consecutive determina reducerea stocurilor. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels