Business Internaţional

Paradoxul economiei franceze: cu 3,5 milioane de şomeri, companiile locale se confruntă cu un deficit de forţă de muncă

Emmanuel Macron vrea mai mult capitalism în Franţa. Foto: Hepta

Emmanuel Macron vrea mai mult capitalism în Franţa. Foto: Hepta

Autor: Catalina Apostoiu

13.02.2018, 00:00 658

Deşi una din zece persoane active din Franţa, a doua economie ca mărime din zona euro, nu are un loc de muncă, firmele locale plasează deficitul de forţă de muncă printre cele mai mari probleme cu care se confruntă în contextul în care au apărut primele semne ale îndelung aşteptatei redresări economice, scrie Bloomberg.

Din acest motiv, Franţa are nevoie să-şi revizuiască programele costisitoare de pregătire a forţei de muncă şi să vină cu noi stimulente, mai bune, pentru forţa de muncă. De fapt, preşedintele Emmanuel Macron vrea să meargă şi mai departe, vizând o restructurare a mult apreciatului sistem de protectţie socială.

Aproximativ 3,5 milioane din oameni din forţa de muncă de 29 milioane a Franţei nu au un loc de muncă. Anul trecut, între 200.000 şi 330.000 de oferte de locuri de muncă au rămas neocupate, potrivit agenţiei naţionale Pole Emploi. Trei sferturi din acestea au rămas vacante din cauza lipsei de candidaţi consideraţi calificaţi.

Guvernul Macron se străduieşte să găsească o soluţie. Acesta s-a angajat să investească 15 mi­liarde de euro în educaţie şi formare profesională, iar recent a prezentat un plan de revizuire a sistemului de ucenicie.

Deocamdată însă, lipsa de entuziasm a forţei de muncă restrânge potenţialul economiei. Creşterea din 2017 a fost cea mai bună din şase ani, dar s-a situat sub media zonei euro. Ritmul de creştere este aşteptat să rămână sub medie şi în următorii ani.

Guvernatorul băncii centrale a Franţei, Francois Villeroy de Galhau, a asemănat economia cu un motor de maşină care nu este suficient de puternic, explicând că indiferent de cât de tare apasă autorităţile pe pedala de accelerare, acesta nu merge mai rapid. Soluţionarea acestei probleme ar trebui să constituie prioritatea de top a guvernului, a adăugat acesta.

„Economia franceză trebuie şi poate să meargă mai bin“, a declarat Villeroy. „Nu putem avea o ţară cu 3 milioane de şomeri în care companiile întâmpină în acelaşi timp dificultăţi în a recruta. Este un adevărat paradox.“

Pentru angajatori, schimbările sunt extrem de necesare.

În Cholet, vestul Franţei, trei sferturi dintre com­paniile care se confruntă cu probleme de re­cru­tare indică probleme comportamentale ca lipsa de entuziasm sau punctualitatea drept motive.

Companiile nu sunt afectate la fel. Cel mai mult au de suferit cele mici.

Sindicatele spun că salariile mici şi condiţiile precare de muncă reprezintă o parte a problemei.

Potrivit unor directori de companii intervievaţi de Reuters, motivul din spatele acestui paradox este faptul că Franţa pur şi simplu nu poate produce suficienţi muncitori calificaţi.

Acest lucru înseamnă că deşi ţara se bucură de cel mai rapid ritm de creştere din ultimii şase ani, lipsa de forţă de muncă calificată generează probleme la nivelul producţiei şi paralizează lanţurile de aprovizionare. Acest lucru frânează ritmul de creştere a economiei.

Peste o treime din companiile din sectorul manufacturier francez operează la capacitate maximă, cel mai ridicat nivel de la începutul anilor ’90, în timp ce 40% dintre acestea au probleme de recrutare, potrivit unui sondaj recent al INSEE.

Deşi companiile încearcă din greu să evite majorări de salarii, acestea s-ar putea să nu mai aibă de ales în curând pe fondul competiţiei în creştere.

Angajatorii vor să evite o situaţie ca cea din Germania, unde sindicatele au obţinut majorări salariale. Şi totuşi, companiile franceze au avut tendinţa în ultimul deceniu de a majora salariile mai rapid decât în alte ţări membre ale zonei euro, ceea ce le-a erodat uşor dar constant competi­tivitatea la nivel internaţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO