Business Internaţional

Premiul Nobel pentru ştiinţe economice a fost decernat pentru studii despre teoria contractului

Premiul Nobel pentru ştiinţe economice a fost decernat...
11.10.2016, 00:00 650

Doi economişti din SUA au primit Premiul Nobel pentru ştiinţe economice pentru analizele lor în domeniul contractelor, eforturi care au ca scop ajutarea oamenilor, afacerilor şi instituţiilor să evalueze mai bine dacă afacerile pe care le încheie servesc cel mai bine intereselor lor, scrie The Wall Street Journal. 

Academia Regală de Ştiinţe din Suedia i-a premiat pe Oliver Hart, născut în Marea Britanie, şi pe Bengt Holmström, născut în Finlanda, pentru teoriile lor care au fost folosite în evaluarea unor diverse probleme, de la utilizarea recompensării executivilor de top pe baza performanţei la privatizările entităţilor publice. „Economiile moderne sunt ţinute închegate de nenumărate contracte.

Noile unelte teoretice create de Hart şi Holmström sunt valoroase pentru înţelegerea contractelor din viaţa reală şi a instituţiilor cât şi pentru identificarea eventualelor capcane din proiectul de contract”, se arată într-un comunicat al Academiei. Holmström a lucrat mult timp în boardul Nokia. Hart lucrează acum la Universitatea Harvard. Cei doi vor împărţi premiul de 924.000 de dolari dat de academie. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO