Business Internaţional

Semnalul pentru creşterea dobânzilor va veni cel mai probabil de la Ungaria

Semnalul pentru creşterea dobânzilor va veni cel mai probabil de la Ungaria

Autor: Catalina Apostoiu

14.06.2021, 00:05 330

În faţa presiunilor inflaţioniste în creştere alimentate de o revenire economică rapidă şi reapariţia penuriilor de forţă de muncă, băncile centrale ale ţărilor din Europa de Est, din economii concurente la exporturi şi pentru banii investitorilor, au poziţii divergente. Sau poate unele vor să pară mai neînfricate decât celelalte.

În timp ce banca centrală a Ungariei a dat semnale clare că urmează o majorare de dobânzi, devenind astfel prima din regiune care înăspreşte politica monetară, putând fi urmată la scurt timp de cea a Cehiei, banca centrală din Polonia respinge deocamdată o astfel de măsură, susţinând că accelerarea inflaţiei este una temporară.

Preţurile de consum au avansat cu 5,1% în aprilie în Ungaria, un ritm similar cu cel din luna anterioară, împinse în sus de majorarea preţurilor pentru tutun şi carburanţi, notează Intellinews.

În urma publicării datelor, guvernatorul băncii centrale a ţării a anunţat că o majorare a dobânzilor ar putea începe în iunie. Creşterea prelungită a inflaţiei ar putea pune redresarea economiei în pericol, a adăugat acesta.

Gergely Suppan, analist la Takarekbank, arată că banca îşi va ţine probabil promisiunea de majo­rare a dobânzilor în iunie, men­ţionând apariţia riscurilor legate de creşterea preţurilor materiilor prime, scrie Reuters.  „Singurul lucru pe care banca centrală îl poate face este să majoreze dobânzile în încer­carea de a întări forintul pentru a compensa efectul creşterii preţu­ri­lor la nivel mondial“, potrivit acestuia.

Banca centrală a Cehiei ar putea urma exemplul celei ungare, Vojtech Benda, membru al consiliului acesteia anunţând încă de la sfârşitul lunii trecute că momentul majorării dobânzilor se apropie.

După ultima şedinţă de politică monetară, guvernatorul Jiri Rusnok a declarat că banca va majora cu siguranţă dobânzile în 2021 odată cu creşterea cheltuielilor pe fondul slăbirii pandemiei, iar o astfel de măsură va fi dezbătută la şedinţa din 23 iunie, la o zi după cea din Ungaria.

În schimb, banca centrală a Poloniei a decis să-şi menţină dobânda de referinţă neschimbată, alegând să păstreze costurile de finanţare scăzute pentru a ajuta economia să-şi revină de pe urma pandemiei, în pofida creşterii inflaţiei.

Guvernatorul băncii Adam Glan­pinski declarase anterior că do­bân­zile ar trebui să rămână nes­chim­ba­te cel puţin până la mijlocul anului 2022.

Acesta a arătat că factorii din spatele inflaţiei sunt temporari şi nu afectează politica monetară.

AFACERI DE LA ZERO