Business Internaţional

Soldaţii, tancurile şi falimentul au defilat prin Atena

Soldaţii, tancurile şi falimentul au defilat prin Atena

Autor: Bogdan Cojocaru

26.03.2015, 00:02 1483

Guvernul de la Atena le-a oferit ieri grecilor pentru prima dată în ultimii trei ani acces aproape nelimitat la parada militară organizată cu ocazia Zilei Indepenenţei. Mii de persoane au urmărit spectacolul oferit de tancuri, de avioane de luptă şi de elicoptere. Anul trecut, de teama protestelor, guvernul i-a lăsat pe spectatori să urmărească demonstraţia de forţe doar de la capătul rutei marşului militarilor. Noul premier Alexis Tsipras pare că este stăpân pe situaţia de acasă.

Însă din afară, din lumea „barbară“, grecii au fost bombardaţi cu veşti proaste. Guvernul rămâne fără bani şi va fi împins în default dacă nu va putea plăti o datorie de 460 de milioane de euro către FMI când aceasta ajunge la scadenţă pe 9 aprilie, cred economiştii de la Deutsche Bank.

Din surse, Reuters a aflat că Grecia riscă să rămână fără bani până pe 20 aprilie dacă nu primeşte ajutor nou. BCE a săpat un şanţ între băncile elene şi guvern instruind instituţiile de credit să se abţină de la a-şi mări expunerea la datoria greacă.

Între timp, Grecia continuă să fie unul dintre statele care cheltuie cel mai mult din UE cu armata, ca procent din PIB, după cum a remarcat The Guardian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO