Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Anca Dumitrescu

03.11.2013, 20:18 86

JPMorgan Chase, Citigroup şi alte bănci de top de pe Wall Street trebuie să demonstreze în testele de stres pentru 2014 concepute de Rezerva Federală americană (Fed) că pot supravieţui prăbuşirii unui partener comercial major sau scăderii valorii portofoliilor de credite riscante, scrie Bloomberg. Scenariile testelor anuale reflectă unele dintre cele mai mari riscuri luate în considerare de autorităţile de reglementare atunci când evaluează capacitatea sistemului financiar american de a rezista şocurilor economice. Bancherii trebuie să arate ce s-ar putea întâmpla cu valoarea portofoliilor de credite, care ar fi impactul unei noi crize imobiliare şi cum vor rezista instituţiile financiare dacă o companie care le datorează sume substanţiale s-ar prăbuşi. Testele au rolul, în parte, să crească rezistenţa la posibile bule speculative pe pieţele emergente asiatice. Totodată, testele trebuie să prevină o repetare a crizei din 2008, când problemele Lehman Brothers Holdings, care a intrat în faliment, şi American International Group, salvată de guvernul SUA, au pus în pericol marii lor parteneri comerciali.

Bănci elveţiene mari ca UBS şi Credit Suisse ar putea să fie nevoite să renunţe la operaţiunile de investment banking, a declarat ministrul de finanţe Eveline Widmer-Schlumpf, pentru a fi organizate astfel încât statul să nu fie nevoit să le salveze în cazul apariţiei unor probleme. În opinia ministrului, băncile ar trebui să se gândească dacă să continue cu activităţile de investment banking sau să se concentreze mai mult pe administrarea activelor, scrie Bloomberg. „Băncile trebuie să fie organizate în aşa fel încât statul să nu fie răspunzător de activităţile lor“, a spus Widmer-Schlumpf. Guvernul şi autorităţile de reglementare din Elveţia se concentrează pe gradul de îndatorare a băncilor, pentru a evita salvarea din nou, cu fonduri publice, a unor bănci de importanţă sistemică. UBS a fost salvată de stat în 2008, după reducerea valorii activelor şi pierderi de peste 57 de miliarde de dolari, în timpul crizei creditelor subprime din SUA.

Unul dintre directorii de investiţii ai fondului Pimco şi fondator al acestuia, Bill Gross, s-a declarat dispus să plătească impozite mai mari pentru reducerea inegalităţilor din Statele Unite, alăturându-se astfel unor miliardari precum Warren Buffett şi Bill Gates, scrie AFP. „Era în care capitalul este impozitat mai puţin decât munca trebuie să ia sfârşit“, a scris Gross luna trecută, într-o scrisoare adresată investitorilor. Bill Gross a apărat o reformă fiscală din SUA care a mărit taxarea veniturilor obţinute din investiţiile de capital. „Dacă faceţi parte dintre cei 1% privilegiaţi, trebuie să fiţi pregătiţi să plătiţi impozite mai mari pe profiturile aduse de activele financiare, în numele creşterii economice“, a scris californianul în vârstă de 69 de ani. Gross, care a donat sume de ordinul milioanelor de dolari pentru cauze filantropice, a criticat maniera în care companiile americane îşi obţin profiturile, argumentând că nu este în favoarea unor vânzări mai bune, ci a reducerilor de cheltuieli.

Marii producători auto americani, General Motors (GM), Ford Motor şi Chrysler Group, au înregistrat creşteri puternice ale vânzărilor din SUA în luna octombrie, după blocajul de 16 zile al activităţilor guvernamentale, şi se îndreaptă spre cea mai bună evoluţie anuală după 2007, scrie Bloomberg. Vânzările de maşini şi camionete ale GM au urcat cu 16%, ale Ford cu 14%, iar cele ale Chrysler cu 11%. Analiştii estimau un avans de 7,9% în cazul GM, 16% pentru Ford şi 14% pentru Chrysler. Livrările Toyota Motor, Honda Motor şi Nissan Motor au fost sub aşteptările analiştilor. Traficul din showroom-uri şi vânzările au crescut după ce Congresul şi preşedintele Barack Obama au convenit pe 17 octombrie finanţarea activităţilor guvernamentale şi prelungirea limitei de îndatorare a Statelor Unite până la începutul anului viitor. În primele 10 luni, vânzările de autovehicule pe piaţa SUA au totalizat 12,4 milioane de unităţi.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO