Business Internaţional

Sute de poliţişti au demisionat în cadrul unui protest anti-Kosovo

Sute de poliţişti au demisionat în cadrul unui protest...

Autor: Cosmin Pirv

06.11.2022, 22:58 43

Poliţiştii sârbi din Kosovo care lucrează la posturile de frontieră Jarinje şi Brnjak din nordul ţării au demisionat duminică în semn de protest faţă de ordinul de la Pristina de a folosi plăcuţele de înmatriculare ale vehiculelor din Kosovo în locul celor emise de Serbia, informează Reuters.

Cele 300 de demisii din oraşul Mitrovica din nordul ţării, raportate de presa sârbă, fac parte dintr-o mişcare mai amplă a sârbilor de a se retrage din instituţiile statului, inclusiv din tribunale, poliţie, parlament şi guvern.

În Mitrovica de Nord, câteva mii de sârbi s-au adunat la prânz pentru a protesta împotriva plăcuţelor de înmatriculare obligatorii pentru Kosovo. Aceştia au fluturat steaguri sârbeşti şi s-a cântat imnul naţional sârb.

Această dispută de lungă durată privind plăcuţele de înmatriculare a alimentat tensiunile dintre Serbia şi fosta sa provincie Kosovo, care şi-a obţinut independenţa în 2008 şi care găzduieşte o minoritate sârbă în nord, susţinută de Belgrad.

Şefii Poliţiei din Kosovo au declarat că ştiu că ofiţerii de poliţie sârbi şi-au abandonat posturile, iar unii dintre ei au predat echipamente de poliţie.

Prim-ministrul Albin Kurti a acuzat Belgradul că încearcă să destabilizeze Kosovo prin susţinerea sârbilor în boicotarea instituţiilor statului.

„Îi invit încă o dată pe toţi cetăţenii sârbi din ţara noastră să nu abandoneze instituţiile, să nu demisioneze, să nu-şi părăsească locurile de muncă, pentru că ar exista mai puţine servicii pentru oameni”, a declarat el.

Guvernul din Kosovo a anunţat că va începe să dea amenzi luna aceasta şoferilor sârbi care folosesc plăcuţe de înmatriculare de dinainte de independenţă şi va confisca vehiculele cărora nu li s-a schimbat numărul de înmatriculare până la 21 aprilie 2023.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO