Business Internaţional

În timp ce Fed vede trei reduceri de dobânzi în 2024, BCE ţine în continuare pieţele în ceaţă cu privire la momentul şi amploarea ieftinirii împrumuturilor. Dar ambele bănci văd ca fiind complicată calea către o aterizare economică blândă

În timp ce Fed vede trei reduceri de dobânzi în 2024,...

Autor: Catalina Apostoiu

22.03.2024, 00:06 201

Banca Centrală Europeană a încercat să tempereze speculaţiile privitoare la o viitoare serie de redu­ceri de dobânzi chiar dacă aceasta a admis că există date încurajatoare legate de o încetinire a scumpirilor şi creşterilor salariale, scrie Reuters.

Mulţi strategi BCE şi-au expri­mat susţinerea pentru o primă redu­cere a costurilor de finanţare de la actualele maxime record, cel mai pro­babil în iunie, dezbaterile concen­trându-se acum pe câte reduceri de dobânzi vor urma.

Însă preşedinta BCE Christine Lagarde a subliniat recent că banca nu se poate angaja cu privire la un anu­mit număr de reduceri de do­bânzi chiar şi după ce va începe tăie­rea costurilor de finanţare.

„Deciziile noastre va trebui să ră­mână dependente de date, reacţio­nând la informaţii noi pe măsură ce acestea apar“, a declarat Lagarde. „Acest lucru implică faptul că, chiar şi după prima reducere de dobânzi, nu ne putem preangaja la o anumită cale pentru dobânzi“.

Reflectând comentariile aces­teia, economistul-şef al BCE Philip Lane a declarat că el şi colegii săi vor „cali­bra multă vreme de-acum încolo“ ni­velul adecvat al dobân­zilor. Iar Isabel Schnabel, membru al boardului băncii, a menţionat chiar perspectiva unei noi ere de dobânzi mai ridicate structurale pe fondul tranziţiei climatice şi schim­bărilor geopolitice.

Pieţele iau în calcul trei reduceri de dobânzi până în decembrie cu o oarecare şansă pentru o a patra, care ar coborî dobânda de 4% plătită de BCE la depozitele bancare la 3,25% sau 3,0%.

Lagarde a avertizat însă că „pre­siu­nile interne legate de preţuri vor fi în continuare vizibile“ în mare parte a anului, iar deşi BCE anticipează că creşterea salariilor va încetini la 3% până în 2026, faptul că pieţele muncii din regiune rămân sub presiune înseamnă că acest lucru nu poate fi luat drept sigur.

Date recente indică faptul că cele mai mari două economii ale zonei euro, cea germană şi cea franceză, o duc mai rău decât decât regiunea în ansamblu, amânând creşterea acesteia, notează Bloomberg.

Deşi sunt semne de slăbire a presiunilor inflaţioniste în ambele ţări, creşterea salariilor rămâne un motiv de îngrijorare.

În SUA, oficialii Fed au indicat că se aşteaptă în continuare să reducă dobânzile cu trei sferturi de punct procentual în acest an, potrivit Financial Times.

Banca şi-a majorat de asemenea estimările privind creşterea economiei americane în acest an, anunţând însă că inflaţia ar urma să fie uşor mai ridicată decât se previzionase.

Ultimele comentarii arată că Fed-ul se aşteaptă să înceapă reducerea costurilor de finanţare încă din vară. Însă cu proiecţii ce plasează inflaţia de bază la 2,6% în acest an, uşor peste aşteptări, preşedintele băncii Jerome Powell a semnalat că probabil calea către o aterizare blândă este în continuare complicată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO