Business Internaţional

Toamna se numără crizele din Europa: „Italia este mama tuturor pericolelor sistemice“. Producţia industrială a zonei euro a scăzut accentuat în iulie, atât în ritm lunar, cât şi anualizat

Toamna se numără crizele din Europa: „Italia este mama tuturor pericolelor sistemice“. Producţia industrială a zonei euro a scăzut accentuat în iulie, atât în ritm lunar, cât şi anualizat

Italieni protestând contra ineficienţei autorităţilor de a descoperi problemele din sistemul bancar

Autor: Bogdan Cojocaru

14.09.2016, 20:10 2358

„Italia este mama tuturor perico­le­lor sistemice“, scrie George Friedman, fon­­datorul celebrei firme de informaţii Stratfor. „Cea mai mare durere de cap a Eu­ropei este Italia“, notează un alt co­men­tator. Portugalia s-a pus în poziţia de a asigura că va face în aşa fel încât să nu ajungă să ceară un nou bailout inter­na­ţional, iar despre Grecia econo­mis­tul a­merican Paul Krugman spune că acestei ţări i-ar fi mai bine în afara zo­nei euro.

Valului de date economice deza­mă­gitoare din ultimele săptămâni i se ada­ugă acum, odată cu trecerea calmului varii, avertismentele unor casandre cu priză mare la public, semn că liderii zonei euro mai au mult de muncă pentru a reclădi sustenabil încre­derea în uniunea monetară şubrezită de crize.

Încrederea analiştilor şi investi­to­rilor germani este surprinzător de slabă în septembrie, arată indicatorul institu­tului de cercetare ZEW, ceea ce suge­rează că perspectiva celei mai mari economii europene rămâne umbrită de incertitudini cu toate că îngrijorările privind impactul Brexitului s-au mai domolit, scrie Reuters. Indicatorul ZEW privind aşteptările pentru urmă­toarele şase luni a stagnat la 0,5 puncte, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau să crească la 2,5 puncte. Spre comparaţie, media pe termen lung este de 24,1 puncte.

Jennifer McKeown, analist la Ca­pital Economics, spune că este îngrijorător că încrederea nu îşi revine. „Faptul că indicele are o valoare pozitivă atât de mică demonstrează că doar o majoritate îngustă a investitorilor crede că condiţiile economice din Ger­mania se vor îmbunătăţi în următoarele şase luni“, a spus McKeown.

Datele Eurostat arată de ce inves­ti­torii nu au motive de optimism. Pro­duc­ţia industrială a zonei euro a scăzut accen­tuat în iulie, atât în ritm lunar cât şi anualizat, un semn că reve­ni­rea eco­no­mică a ţărilor din uniunea monetară nu va prinde prea curând forţe noi.  

Nici datele macroeconomice nu sunt încurajatoare, iar ultima ţară care dezamăgeşte este Italia. Guvernul de acolo şi-a redus proiecţia de creştere economică pentru acest an de la 1,2% la 0,8-0,9%. O creştere mai slabă ar îngreuna eforturile Romei de a reduce datoria publică a ţării, mai mică, în zona euro, doar decât cea a Greciei, potrivit The Wall Street Journal.

Italia îl îngrijorează pe George Friedman, fondatorul Stratfor. El atrage atenţia, într-o analiză publicată de Forbes, că Italia este în criză de cel puţin opt luni, deşi presa mainstream a recunoscut aceasta abia în iulie. Criza nu are nimic de-a face cu Brexitul, deşi cei care se opun Brexitului susţin că are. Dacă britanicii ar fi votat să stea în UE, criza din Italia s-ar fi acutizat oricum, spune Friedman. Nivelul ridicat al creditelor neperformante a devenit o problemă încă dinainte de Brexit.

Este clar că în economia italiană nu poate fi găsit nimic care să reducă acest nivel. Doar o îmbunătăţire dramatică a stării economiei ar face posibilă rambursarea acestor împrumuturi. Iar economia europeană nu se poate îmbunătăţi suficient de mult şi de rapid pentru a-i ajuta pe italieni. Băncile au preferat să contabilizeze creditele ca fiind neperformante când acestea sunt în default, ascunzând astfel realitatea. Până la 17% din creditele din Italia nu vor fi plătite. Aceasta va zdrobi finanţele băncilor, iar şocurile nu se vor simţi doar în Italia.

Creditele italiene sunt împachetate şi revândute, iar băncile italiene iau credite de la alte bănci europene. La rândul lor, băncile europene s-au împrumutat punând garanţie activele băncilor italiene. Deoarece Italia este a patra economie ca mărime din UE, acest lanţ reprezintă „mama tuturor pericolelor sistemice din Europa“, scrie Friedman.

Singurul mod în care sistemul bancar poate fi ajutat este printr-un bailout guvernamental. Problema este că Italia este şi membră a zonei euro, nu doar a UE, iar aceasta înseamnă că îi este limitată puterea de a ieşi din criză tipărind bani. Apoi, legislaţia UE face dificil pentru guverne să salveze bănci.

UE are un concept numit „bail-in“, care înseamnă că deponenţii şi creditorii băncii îşi vor pierde banii, aşa cum s-a întâmplat în Grecia şi Cipru. Bail-in-urile duc la retragerea depozitelor din bănci. Roma vrea să se asigure că deponenţii nu-şi pierd banii. O hemoragie bancară ar fi garanţia colapsului. Un colaps ar alunga guvernul de la putere şi ar da Mişcării Cinci Stele, un partid eurosceptic, o şansă bună de a ajunge la guvernare.

Regulile de bail-in există doar pentru că Berlinul nu vrea să salveze sisteme bancare folosind banii nemţilor. Sentimentul antieuropean din Germania este deja în creştere, dovadă fiind ascensiunea partidului Alternativa pentru Germania. Nemţii nu vor să plătească pentru iresponsabilitatea altora. Astfel că mâinile guvernului german sunt legate. Nu poate accepta un sistem paneuropean de asigurare a depozitelor deoarece ar pune în pericol bani nemţeşti. Şi nici nu poate permite tipărirea în exces de euro. Aceasta ar însemna pentru nemţi tot o cheltuială suplimentară. Italienii nu pot decât să încerce să rezolve problema ignorând regulile UE, ceea ce şi fac acum.

O altă criză economică europeană dospeşte. Germania îşi realizează aproape jumătate din PIB din exporturi. Disciplina nemţilor nu poate ascunde că prosperitatea lor depinde de capacitatea de a exporta. Iar această capacitate depinde de cererea venită de la clienţii lor.

Germania exportă puternic în UE, iar criza italiană poate cauza o criză bancară paneuropeană. În această situaţie exporturile nemţeşti s-ar reduce drastic, afectând economia şi ducând la creşterea şomajului. Logic ar fi ca nemţii să încerce cu disperare să evite un default italian. Însă cancelarul Angela Merkel nu este nerăbdatoare să-i anunţe pe nemţi că economia lor depinde de bunăstarea italienilor.

Însă companiile germane ştiu de unde vine pericolul. Producţia germană de bunuri capitale pentru alte procese industriale a scăzut cu 4% luna trecută. Producţia de bunuri de larg consum a crescut cu doar 0,5%.

Consumul german nu poate acoperi un gol cât o jumătate din PIB. În plus, FMI a anunţat recent că Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, este cel mai mare contributor individual la riscurile sistemice din lume. Un val de defaulturi în Europa ar lovi dur Deutsche Bank.

Însă pericolul real pentru economia germană este o recesiune în SUA. Recesiunile sunt evenimente ciclice normale necesare pentru menţinerea eficienţei economice prin înlăturarea afacerilor ineficiente. SUA intră în recesiune cam o dată la saşe - şapte ani. Indicatorii de pe piaţe sugerează că recesiunea nu va veni în 2016, dar poate veni în 2017.

Având în vedere stagnarea din Europa, Germania şi-a orientat exporturile către alte zone, mai ales spre SUA. Dacă SUA întră în recesiune, cererea pentru produse nemţeşti, printre altele, se va reduce. În cazul Germaniei, o scădere de 1% a exporturilor înseamnă o diminuare cu aproape jumătate de procent a PIB-ului. Cum creşterea economică a Germaniei este slabă în procente, o astfel de reducere ar putea însemna recesiune şi şomaj ridicat. O recesiune în SUA ar lovi nu doar Germania, ci şi restul Europei. Multe ţări exportă în SUA, fie direct fie producând componente pentru produse germane sau britanice.

AFACERI DE LA ZERO