Business Internaţional

Tot mai mulţi polonezi se opun interzicerii comerţului duminica

Tot mai mulţi polonezi se opun interzicerii comerţului...

Autor: Bogdan Cojocaru

04.03.2019, 00:04 245

Numărul polonezilor care se opun restricţionării comerţului în zilele de duminică creşte constant, în timp ce rata celor care sprijină această măsură scade, atrage atenţia Uniunea Antreprenorilor şi Angajatorilor.

Tendinţele sunt arătate de un sondaj de opinie realizat de Maison&Partners, scrie The Warsaw Voice. În sondaj, 51% dintre participanţi sunt împotriva interdicţiei comerţului în zilele de duminică. În noiembrie anul trecut, rata era de 46%. Totodată, 24% dintre polonezi sprijină restricţia, faţă de 31% anul trecut. De la începutul anului, magazinele pot fi deschise doar o duminică pe lună şi nu ca în 2018 în două duminici. Din 2020, interdicţia comerţului duminica va fi totală, excepţie făcând zile speciale de sărbătoare. În pofida interdicţiilor, 60% dintre participanţii la sondaj spun că nu au probleme în a face cumpărături duminica. Oamenii se aprovizionează cu mâncare de la băcănii mici şi de la benzinării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO