Business Internaţional

Ungaria are cea mai mare dobândă cheie din UE, de 6,5%

Autor: Anca Dumitrescu

29.11.2011, 17:09 223

Banca centrală din Ungaria a majorat marţi dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 6,5%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, pentru a proteja forintul de impactul retrogradării ratingului suveran de către Moody's la "Ba1", nivel nerecomandat pentru investiţii.

Decizia a fost anticipată de 14 din 25 de analişti intervievaţi de Bloomberg.

În România, Banca Naţională a redus dobânda de politică monetară la începutul acestei luni, de la 6,25% la un minim record de 6%.

Băncile centrale din Polonia şi Cehia au menţinut dobânzile cheie neschimbate în această lună, la 4,5%, respectiv 0,75%.

Forintul s-a depreciat în această lună la cel mai redus nivel atins vreodată faţă de euro, iar randamentele obligaţiunilor guvernamentale a urcat la peste 9%, în condiţiile în care Ungaria a pierdut ratingul recomandat pentru investiţii pentru prima oară în 15 ani.

"În mod clar guvernul este îngrijorat de presiunilea asupra forintului şi vrea să dea un semnal puternic că vrea să acţioneze", a delcarat Tim Ash, şeful departamentului de cercetări în domeniul pieţelor emergente la Royal Bank of Scotland Group în Londra.

În urma deciziei, declinul forintului a încetinit la 0,2%, fiind cotat la 308,99 unităţi pentru un euro.

Pe 14 noiembrie, forintul a atins un minim record de 317,92 unităţi pentru un euro, după ce Standard&Poor's a avertizat că va retrograda Ungaria la nivelul "junk", nerecomandat pentru investiţii, obligând guvernul să ceară din nou asistenţă, prin intermediul unui acord preventiv, din partea FMI şi a Uniunii Europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO