Christian de Boissieu, unul dintre cei mai reputaţi economiştri francezi, profesor la Sorbona, admite că acordul de la Bruxelles de săptămâna trecută care ar urma să salveze Grecia nu este altceva decât un "faliment parţial, organizat".
Boissieu, care este şi preşedintele "Consiliului de analiză economică", un influent grup de economişti de pe lângă primul ministru al Franţei şi care oferă soluţii pentru alegerile Guvernului în materie de economie, a admis, într-o conferinţă ţinută la Bucureşti privind perspectivele zonei euro: "Acordul de la Bruxelles (prin care Greciei i se şterge 50% din datoria către creditorii externi - n.n.) a fost un default parţial organizat pentru a evita un default total necontrolat." În aceste condiţii, spune el, nu putem pune sub semnul întrebării participarea voluntară a băncilor la acest faliment controlat, de vreme ce perspectiva era aceea a falimentului total.
Boissieu susţine încă că este convins că Grecia va rămâne în zona euro, iar argumentele sale sunt următoarele. Ieşirea din euro a Greciei sau a altui stat înseamnă revenirea la moneda naţională, drahma în cazul Greciei, care ar conduce ţara la ruină. Pentru că, în ideea regăsirii competitivităţii economiei greceşti, dramha ar trebui devalorizată puternic, dar acest lucru va crea un cerc vicios pentru că menţinerea competitivităţii ar presupune noi şi noi devalorizări care vor strivi puterea de cumpărare.
Boissieu crede că problema principală a Europei nu este atât crizei zonei euro (care nu înseamnă criza euro, ca monedă) cât cea a creşterii economice şi a majorei diferenţe de competitivitate între ţările din Nord şi cele din Sud. În mod paradoxal, euro a ajutat Germania (adoptarea euro pentru Germania a fost moneda de schimb cerută de francezi pentru unificarea Germaniei - n.n.), în vreme ce ţările din Sud, neputând sâ-şi devalorizeze monedele pentru găsirea competitivităţii (acest lucru nu este posibil cu moneda unică) au mers pe împrumuturi beneficiind şi de stabilitatea euro şi a dobânzilor mici, şi astfel s-a ajuns la această criză a datoriilor, care nu este, în totalitate, o criză a "datoriilor suverane", ci una a "datoriilor suverane şi private" pentru că Spania, de pildă, are o datorie mai mică decât a Franţei, în vreme ce criza irlandeză nu a plecat de la datoriile statului, ci de la bula imobiliară care implica băncile private.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
