Business Internaţional

Unul dintre directorii de la Salad Box a murit într-un accident groaznic, după s-a prăbuşit cu paraşuta de la 3.000 de metri

Unul dintre directorii de la Salad Box a murit într-un...

Autor: Mediafax

15.10.2016, 13:12 26228

Omul de afaceri Vlad Lupaş, CCO la lanţul de restaurante Salad Box, a decedat după un salt eşuat cu paraşuta. Patronul în vârstă de 27 de ani din Cluj-Napoca a murit, sâmbătă, în zona aerodromului Luncani, judeţul Cluj, după ce a căzut de la o înălţime de 3.000 de metri, iar paraşuta nu i s-ar fi deschis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă. Vlad Lupaş a decolat de pe Aerodromul Luncani însă n-a mai ajuns viu la sol. Potrivit primelor informaţii, paraşuta principală a acestuia nu s-a deschis, iar apoi şi paraşuta secundară i-a făcut probleme, paraşutistul izbindu-se violent de pământ după o cădere în gol de la mare înălţime, potrivit presei locale. 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Graur, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

”Un paraşutist în vârstă de 27 de ani din Cluj-Napoca a murit, sâmbătă, în zona aerodromului Luncani, în urma unui salt cu paraşuta din avion. Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a spus Graur.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că paraşutistul ar fi căzut de la o înălţime de 3.000 de metri, după ce nu i s-ar fi deschis paraşuta.

”A murit la impactul cu solul. Victima făcea paraşutism în cadrul aerodromului Luncani”, au spus sursele citate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO