Business Internaţional

Următorul faliment din industria bancară americană? New York Community Bancorp a pierdut în ultimele zile 60% din capitalizarea bursieră. CEO-ul dă asigurări că fondurile clienţilor sunt în siguranţă

Următorul faliment din industria bancară americană?...

Autor: Valeriu Dănilă

09.02.2024, 23:57 7124

Banca regională New York Community Bancorp, simbol bursier NYCB, se confruntă cu o prăbuşire pe bursă în aceste zile, pe fondul rezultatelor dezămăgitoare şi a retrogdării la nivelul de „junk” din partea agenţiei de rating Moody’s.

Valoarea acţiunilor NYCB au scăzut cu 60% faţă de săptămâna trecută când banca a anunţat pierderi de 252 de milioane de dolari în trimestrul al patrulea din 2023, trasnmite Yahoo finance.

Totodată, New York Community Bancorp a anunţat că nu va mai acorda dividende pentru a acoperi pierderile din creditele neperformante.

Într-un efort disperat de a calma investitorii, la vârful instituţiei a fost numit un nou CEO, Alessandro DiNello. Acesta a condus anterior Flagstar Bank, cumpărată de NYCB la sfârşitul anului 2022.

„Aproape că nu am văzut retrageri de fonduri din unităţile noastre”, a declarat DiNello. În acelaşi timp, proaspătul CEO explică că vrea „transmită încredere” pe Wall Street cu privire la situaţia lichidităţii şi a depozitelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO