Business Internaţional

Volvo cumpara Nissan Diesel pentru a se extinde in Asia

Volvo cumpara Nissan Diesel pentru a se extinde in Asia

Dupa integrarea operatiunilor, grupul va creste profitul combinat cu 200 de milioane de euro in urmatorii cinci ani

21.02.2007, 19:27 16

Compania Volvo, al doilea producator de camioane la nivel european, va cumpara compania Nissan Diesel Motor pentru suma de 1,1 mld. dolari (0,8 mld. euro) pentru a mari productia din Asia, zona cu cel mai rapid ritm de dezvoltare economica din lume.
Actionarii companiei Nissan Diesel, al patrulea producator de camioane din Japonia, vor primi cate 540 de yeni pentru fiecare actiune, mai mult cu 22% fata de pretul de tranzactionare la Bursa din Tokyo de acum doua zile, scrie Bloomberg. Cei de la Volvo detineau deja 19% din actiunile Nissan Diesel.
Volvo se inscrie pe lista companiilor precum DaimlerChrysler care au achizitionat producatori niponi pentru a spori productia in regiune. Compania Volvo a vandut in Asia 7% din productia totala de camioane. Compania Nissan Diesel pune la dispozitie o tehnologie hibrida care reduce emisiile poluante in contextul standardelor tot mai ridicate de protectie a mediului.
"Pana acum Asia a reprezentat un punct slab pentru compania Volvo. Prin achizitia Nissan Diesel, cei de la Volvo au obtinut un mijloc de a cuceri Asia", a declarat Ichiro Takamatsu, director executiv la fondul de hedging Alphex Investments.
Conducerea companiei Nissan Diesel a acceptat oferta de cumparare a celor de la Volvo, tranzactia urmand a fi incheiata in luna martie.
"Nissan Diesel detine un loc important in Japonia si restul Asiei, unde grupul Volvo estimeaza un potential de crestere substantial", a precizat directorul executiv al companiei Volvo, Leif Johansson.
Producatorul suedez de camioane, detinut in proportie de 20% de compania Renault, a achizitionat in martie anul trecut 13% din actiunile companiei Nissan Diesel, cu sediul in Tokyo, pachet in valoare de 250 mil. euro. Carlos Ghosn, director executiv al companiei Renault si al Nissan Motor, a declarat la momentul achizitiei ca beneficiile actionariatului sunt putine. Cu toate acestea, in septembrie Volvo si-a marit participatia la 19%.
"Compania Volvo poate folosi tehnologia de care dispune Nissan Diesel mult mai rapid daca este actionarul majoritar al companiei japoneze", a declarat Koichi Ogawo, de la Daiwa SB Investments.
Cele doua companii, Nissan Diesel si Volvo, au estimat in noiembrie ca aceasta alianta va creste profitul combinat cu 200 milioane de euro in urmatorii cinci ani.
Companiile au cazut de acord sa imparta retelele de vanzare din Japonia, China si America de Nord, sa dezvolte noi motoare impreuna si sa cumpere componente auto impreuna pentru a reduce costurile.
Prin cumpararea comuna a componentelor, Nissan Diesel a estimat o reducere a costurilor de cumparare, care insumeaza anual 180 mld. yeni, adica cu aproximativ 20 de procente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24