Business Internaţional

„Vreau ca banca mea să ajungă una dintre cele mai mari din Europa. Nu mă voi odihni până când nu-mi voi vedea visul împlinit“. Influenţa lui ajunge până la Erste, în Austria

Isidro Faine, preşedintele băncii spaniole Caixa: Vreau ca banca mea să ajungă una dintre cele mai mari din Europa. Nu mă voi odihni până când nu-mi voi vedea visul împlinit

Isidro Faine, preşedintele băncii spaniole Caixa: Vreau ca banca mea să ajungă una dintre cele mai mari din Europa. Nu mă voi odihni până când nu-mi voi vedea visul împlinit

Autor: Bogdan Cojocaru

15.04.2015, 20:37 2726

Părinţii săi au fost analfabeţi, dar i-a învăţat să citească. A crescut într-o casă de ţărani catalani, fără apă curentă şi electricitate, iar la 13 ani repara biciclete. Acum, la 72 de ani, conduce cea mai influentă bancă din Spania şi are ambiţia de a o aduce în rândul elitei europene.

Crede în simplitate şi are aliaţi puternici printre care miliardarul mexican Carlos Slim şi Cesar Alierta, conducătorul imperiului latin de telecomunicaţii Telefonica. Este vorba de Isidro Faine, preşedintele băncii spaniole Caixa, care, spre deosebire de rivalii Santander sau BBVA, este un nume mai puţin cunoscut în afara Spaniei, dar are rezonanţe puternice acasă. Caixa este un supravieţuitor.

Divizia de banking este singura bancă mare de economii din Spania care a răzbit nevătămată prin criza financiară, asimilând mai mulţi rivali în drumul său, scrie Financial Times. Interesele de afaceri ale grupului bancar se întind de la telecomunicaţii în Brazilia, câmpuri petrolifere în Canada, centrale electrice în Mexic şi o participaţie de 9.9% la banca austriacă Erste, prezentă şi în România. „Vreau ca banca mea să ajungă una dintre cele mai mari din Europa. Nu mă voi odihni până când nu-mi voi vedea visul împlinit“, spune Faine.

El este preşedintele CaixaBank din 2009 şi membru al boardului de directori din 2009. La Caixa lucrează însă din 1982, când a ocupat funcţia de director general executiv adjunct. Faine are puţine în comun cu cochetăria elitei bancare de la Madrid. Profund religios şi tatăl a opt copii, bancherului îi place să spună lumii anectode şi învăţămintele acumulate în anii grei ai tinereţii. El crede în lucrurile simple şi nu ţine în minte mai mult de trei griji în acelaşi timp.

Cu toate că a a fost profesorul părinţilor săi, Faine susţine că a învăţat tot ceea ce era de învăţat de la tatăl şi mama sa. Râde când i se spune că este cel mai puternic om de afaceri din Spania. „Puterea nu există pentru mine. Este doar muncă. Puterea nu este o îngrijorare pentru mine“, spune el. Dar puterea lui este enormă. Caixa se identifică cu Faine, este prectic sub controlul său total, ceva rar în lumea corporatistă occidentală.

 

Un colier de nestemate corporatiste

În timp ce Santander şi BBVA au o amvergură internaţională impresionantă, Caixabank este liderul de necontestat al pieţei bancare spaniole. Are mai multe sucursale şi clienţi şi un portofoliu de credite mai mare decât orice altă bancă prezentă în Spania.  

La capitolul venituri din afaceri bancare, Caixa nu străluceşte, însă puterea grupului stă în pachetele mari de acţiuni pe care le deţine la multe companii spaniole de top şi la jucători din alte ţări. Printre „nestematele“ băncii se regăsesc participaţii de 5,3% la Telefonica, 12,4% la compania petrolieră spaniolă Repsol, 34,4% la compania spaniolă de utilităţi Gas natural, 19,2% din grupul de infrastructură Abertis, 5,7% din grupul francez Suez Environnement, 44% din grupul bancar portughez BPI şi 18% din Bank of East Asia. În România, Caixa şi-a deschis o sucursală în 2007, iar în 2008 a încercat să preia Libra Bank. 

Aceste participaţii oferă băncii spaniole o influenţă fără egal în lumea corporatistă spaniolă. Fie că este vorbe de o afacere pe undeva sau de excluderea vreunui manager, Caixa şi Faine au un cuvânt de spus. 

Nici influenţa din lumea politică nu este de ignorat. Grupul bancar a jucat un rol crucial în campania guvernului de a reforma sistemul bancar. Este, de asemenea, un jucător important în luptele politice pentru indepenenţa Cataloniei, exercitând presiuni atât asupra guvernului central, cât a celui catalan pentru detensionarea situaţiei. Caixa este, de asemenea, apropiată familiei regale. Prinţesa Cristina, sora regelui, este angajată la bancă.