Business Internaţional

Wall Street a închis în urcare uşoară, datorită speranţelor privind summit-ul UE

Wall Street a închis în urcare uşoară, datorită speranţelor privind summit-ul UE

Foto: AFP

Autor: Vlad Popescu

07.12.2011, 10:40 60

Bursa de la New York a închis marţi în urcare uşoară, investitorii pariind că liderii europeni vor lua, la summit-ul UE de vineri, măsuri decisive pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat, inclusiv consolidarea fondului de urgenţă, transmite Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în urcare cu 0,43%, iar S&P 500 a câştigat 0,11%. Piaţa Nasdaq a scăzut însă cu 0,23%.

Wall Street a salutat informaţiile publicate de Financial Times, care scrie citând surse oficiale europene că liderii UE vor discuta, la summit-ul de la sfârşitul acestei săptămâni, consolidarea resurselor financiare ale Fondului EUropean de Stabilitate Financiară.

Principala temă de discuţie a summit-ului de joi şi vineri va fi setul de propuneri franco-germane pentru modificarea tratatului UE în vederea introducerii unor controale bugetare stricte în zona euro şi unor sancţiuni automate pentru ţările care încalcă normele europene.

"Invesitorii se aşteaptă la ceva mare, îndrăzneţ, sunt entuziasmaţi că va ieşi ceva bun din toate astea", comentează un analist american.

Optimismul privind o posibilă rezolvare a crizei s-a reflectat în ultimele zile şi prin scăderea puternică a dobânzilor obligaţiunilor guvernamentale ale Italiei şi Spaniei.

Piaţa nu a reacţionat semnificativ la avertismentul de luni noaptea al Standard & Poor's, care a arătat că ar putea reduce ratingurile a 15 ţări din zona euro dacă summit-ul de vineri nu va aduce un plan decisiv şi credibil de soluţionare a crizei. Marţi, S&P a pus sub supraveghere cu implicaţii negative şi ratingul Fondului European de Stabilitate Financiară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24