Companii

Afacerile spaniolilor de la MMM Autoparts au crescut cu 17,5% în 2021, ajungând la peste 175 mil lei

Afacerile spaniolilor de la MMM Autoparts au crescut cu...

Autor: Laurentiu Cotu

23.08.2022, 16:30 198

Producătorul de tuburi pentru industria auto MMM Autoparts, subsidiara locală a grupului spaniol MMM cu fabrici în Spania, România, Mexic, China şi Rusia, a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de 175,3 mil. lei (35,6 mil. euro), în creştere cu 17,5% faţă de anul anterior, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

Compania a avut anul trecut o pierdere de aproximativ 211.000 de lei (43.000 de euro), de la un câştig net de circa 543.000 de lei (113.000 de euro) în 2020, conform datelor publice. MMM Autoparts a ajuns anul trecut la un număr mediu de 409 angajaţi. În urmă cu 16 ani, spaniolii de la MMM au realizat pe un teren de la ieşirea din Turda spre Câmpia Turzii un centru de producţie cu două hale, pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi. La Turda, MMM produce tuburi de motor şi tuburi structurale, iar din 2013 a devenit operaţională şi o fabrică de tratament superficial (placare cu nichel), potrivit unor informaţii anterioare.

Grupul MMM se ocupă de proiectarea, dezvoltarea şi fabricarea de sisteme de tubulatură pentru industria auto şi are clienţi precum Audi, Avtovaz, Citroen, Dacia, Nisan, Peugeot, Renault, Toyota, Volkswagen şi Suzuki, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Birourile centrale, unde se realizează serviciile corporative şi centru de dezvoltare se află în Barcelona. MMM Group mai deţine unităţi de producţie în Rusia (la Togliatti), Mexic (Silao), China (Changzhou) şi România (Turda). Business-ul MMM a fost demarat în anul 1944 de către Juan Priu Verdaguer. Iniţial, compania se ocupa de producţia pieselor metalice pentru uz casnic, însă în timp producţia a evoluat, ajungându-se la realizarea de tubulaturi moderne pentru unii dintre marii producători auto, cum ar fi Renault şi Peugeot.  Industria auto a fost lovită în 2021 de patru crize, pornind de la pandemie, continuând cu lipsa componentelor electronice şi cu scumpirea materiilor prime, iar pe final de an industria să fie lovită de creşterea puternică a costurilor legate de energie. Peste acestea s-a suprapus şi explozia preţurilor transporturilor dinspre Asia, care au crescut şi de zece ori. Constructorii auto au renegociat o parte dintre contractele cu furnizorii, însă chiar şi aşa o parte din costul suplimentar va fi transferat şi într-o creştere a preţurilor maşinilor noi.

Cele mai mari zece grupuri şi producători de componente auto de pe piaţa locală au înregistrat în 2020 un business cumulat de 39 de miliarde de lei, în scădere uşoară de la 40,5 miliarde de lei în 2019. Cei mai mari producători de componente auto din România sunt Continental, Star Assembly,  Autoliv, Michelin, Hella Pirelli, Bosch, Marquardt, Leoni şi Yazaki, potrivit topului producătorilor de componente auto realizat de ZF.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO