Companii

AFI Europe a semnat că vrea să cumpere birourile NEPI-Rockcastle într-o tranzacţie record de aproape 310 milioane de euro

AFI Europe a semnat că vrea să cumpere birourile NEPI-Rockcastle într-o tranzacţie record de aproape 310 milioane de euro

Autor: Bogdan Alecu

18.07.2019, 01:26 130

Pentru prima dată în ultimii zece ani, yieldul dintr-o tranzacţie, adică randamentul investiţiei, coboară sub 7%.

AFI Europe, companie care deţine mallul AFI Palace Cotroceni şi care vrea să dezvolte un megaproiect la Casa Radio, a semnat o scrisoare de intenţie cu o ofertă neangajantă pentru achiziţia portofoliului de birouri din România al NEPI-Rockcastle.

Conform scrisorii, NEPI oferă exclusivitate celor de la AFI pentru a realiza procedura de due diligence pentru cele patru clădiri de birouri de clasă A cu o suprafaţă totală de circa 170.000 mp şi evaluate la 309,2 mil. euro la 31 decembrie  2018. „Scrisoarea de intenţie pentru achiziţia portofoliului NEPI face parte din strategia noastră de dezvoltare pe termen lung. Pe lângă proiectele imobiliare pe care le-am dezvoltat, suntem şi o companie de investiţii şi căutăm permanent noi oportunităţi pe piaţă“, a declarat Doron Klein, CEO al AFI Europe România şi Cehia. În funcţie de încheierea cu succes a procesului de due-diligence şi de îndeplinirea altor condiţii specifice, cele două părţi vor decide asupra urmă­toarelor etape.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO