Companii

Agrana a realizat peste 85% din exporturile de zahar alb

08.06.2007, 17:29 26

Compania Agrana Romania, cel mai mare jucator de pe piata locala a zaharului, a vandut anul trecut 26.000 de tone de zahar alb pe pietele externe, ceea ce reprezinta circa 86% din exporturile totale de zahar alb realizate de Romania, potrivit informatiilor companiei. In anul fiscal 2006-2007, Agrana a obtinut o productie de 38.000 de tone de zahar alb din sfecla de zahar, alaturi de care compania a mai rafinat 183.000 de tone din zahar brut. Compania a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 609 mil. lei (circa 173 mil. euro), cu 52% mai mult decat in 2005/06. "Cresterea s-a datorat preturilor mai mari din prima parte a anului 2006, evolutiei favorabile a cursului de schimb si o cresterii eficientei in productie si aprovizionare cu materie prima", potrivit informatiilor companiei. Consumul de zahar s-a situat anul trecut in jurul a 560.000 de tone, ceea ce determina ca valoarea pietei sa depaseasca 250 mil. euro. In Romania, fabricile functionale in 2005 au fost Zaharul Liesti (grupul Lemarco), Zaharul Oradea, Zaharul Ludus, Fabrica de Zahar Bod, Zaharul Corabia, Marr Sugar Urziceni si Agrana Romania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO