Companii

Americanii de la Covetrus au ajuns la afaceri de aproape 49 mil. euro cu distribuitorul de medicamente şi suplimente veterinare Maravet Baia Mare

Americanii de la Covetrus au ajuns la afaceri de aproape...

Autor: Laurentiu Cotu

07.08.2023, 16:30 162

Compania Maravet din Baia Mare, con­tro­­­lată de gigantul ame­ri­can Covetrus, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 239,6 mil. lei (48,6 mil. euro), în creştere cu 8,6% faţă de anul anterior, când compania a avut afaceri de 220,6 mil. lei (44,8 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Maravet a realizat anul trecut un profit net de 20,6 mil. lei (4,2 mil. euro), mai mare cu aproximativ 1% faţă de anul precedent, când compania a obţinut un câştig net de 20,4 mil. lei (4,1 mil. euro), conform datelor publice. Distribuitorul de medicamente şi suplimente veterinare din Baia Mare a ajuns anul trecut la un număr mediu de 133 de angajaţi.

Maravet, cu sediul şi depozite în Baia Mare, se ocupă cu importul şi distribuţia medicamentelor de uz veterinar, a hranei şi a altor articole pentru animalele de companie, a furajelor şi a aditivilor furajeri pentru fermele de creştere a animalelor, a produselor necesare asigurării igienei şi biosecurităţii în unităţile pentru creşterea animalelor şi în industria alimentară. 

Maravet distribuie pe piaţa locală peste 16.700 de produse pentru uz veterinar, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO