Companii

La aproape două săptămâni de la dezastrul Crevedia, procurorii cer arestarea preventivă a administratorilor Flagas, compania care timp 3 ani de zile a funcţionat „sistematic“ prin încălcarea legii şi nimeni nu a văzut nimic până la explozie

La aproape două săptămâni de la dezastrul Crevedia,...

Autor: Roxana Petrescu

07.09.2023, 00:06 155

Ziarul Financiar a ridicat problema necesităţii reţinerii celor doi patroni al Flagas de la începutul acestei săptămâni, pornind de la faptul că de trei ani de zile firma condusă de Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă desfăşura activităţi ilegale la punctul de lucru oficial închis din Crevedia  Timp de trei ani de zile, nicio autoritate locală, Primăria sau Poliţia Crevedia, nu a găsit  suspect că într-o parcare se mutau zilnic cantităţi de GPL dintr-o cisternă în alta, în incinta unui punct de lucru care fusese închis din 2020.

„În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală criminalistică a solicitat astăzi (ieri - n.red.) instanţei arestarea preventivă a două persoane, administratori ai unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 06 septembrie 2023, până la 05 octombrie 2023, inclusiv“, se arată într-un comunicat emis ieri de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ). Acest comunicat vine în contextul în care încă din ziua exploziei, 26 august, se ştia că acolo funcţiona un fel de „depozit“ clandestin în care se tranvaza (muta) GPL dintr-o cisternă în alta, activitate ilegală.

„În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reţinut că cei doi inculpaţi, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puţin 3 ani, în mod sistematic, au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL. Faptele descrise au avut drept consecinţă decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 54 persoane, 6 case distruse total, 77 case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative - auto­s­peciale ale echipelor de inter­venţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor pe o rază de aprox. 1 km.“ La 1 kilometru de punctul de lucru Flagas era şi pri­măria oraşului, dar cu toate acestea primarul Florin Petre nu a văzut nimic, fiind acum în libertate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO