Profi a ajuns astfel la un total de 130 de magazine în zona rurală sub formatul Loco, respectiv aproape un sfert din totalul reţelei. Primele unităţi au fost deschise în 2015, dar compania anunţase anterior planuri pentru a pătrunde în satele şi comunele din România. Au fost însă necesari circa doi ani şi jumătate pentru a testa şi şlefui conceptul.
Decizia Profi de a intra pe acest segment este justificată de faptul că România este ţara din Europa cu cea mai mare pondere a populaţiei care locuieşte în rural, de peste 50%, mai mult decât în Bulgaria, spre exemplu, o ţară mai săracă.
Totuşi, timp de circa două decenii, comerţul modern s-a ţinut departe de această zonă, acoperind atent cele mai bune spaţii din urban. Astfel, din 1996 până acum au fost deschise circa 2.000 de hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount, proximitate modernă sau cash & carry. În total piaţă, comerţul modern a ajuns să aibă o cotă de piaţă de aproape 60%, însă diferenţele sunt mari între urban şi rural, cu un maxim atins în Bucureşti, unde jucătorii străini au aproape 80% din piaţă, conform datelor existente. Deşi a început să se dezvolte în România în 1996, odată cu intrarea pe piaţa locală a Metro Cash & Carry, comerţul modern şi-a concentrat atenţia pe zona urbană. Doar în Bucureşti sunt deschise circa 600 din cele 2.000 de magazine moderne.