Companii

Arafat: Se dau mulţi bani pe medicamente care nu au indicaţie

Arafat: Se dau mulţi bani pe medicamente care nu au indicaţie

Raed Arafat: NICE au rămas complet blocaţi pentru că noi dăm bani foarte mulţi pe medicamente care nu au indicaţie şi care au intrat pe aceste liste. Măcar aceste medicamente să fie scoase

Autor: Ioana David

30.04.2012, 00:03 495

Cei mai mulţi bani din sănătate merg pe medicamente, existând cazuri de produse scumpe care sunt compensate deşi nu au indicaţie terapeutică, spune subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

"Un anumit medicament, nu doresc să dau nume, era compensat pentru trei indicaţii, dintre care una era corectă, pentru una nu făcea nici bine, nici rău, iar pentru una era dăunător", a spus Raed Arafat, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătaţii la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV. El a precizat că în acest caz, cheltuielile statului cu acest produs erau mari, de aproximativ 160 mil. lei (38 mil. euro) şi că în indicaţia principală era pentru bolnavii dializaţi, dar era folosit şi la anumite forme de cancer şi la hepatită.

Referirea la acest medicament s-a aflat şi într-un raport al NICE (National Institute for Health and Clinical Excellence), a arătat Arafat. NICE este o autoritate din domeniul sănătăţii din Marea Britanie, înfiinţată în 1999, care oferă recomandări pentru a reduce inechităţile în ceea ce priveşte accesul la medicamente.

În martie anul acesta Ministerul Sănătăţii a anunţat că va revizui lista medicamentelor pe care pacienţii le pot primi gratuit sau compensat pe baza unor recomandări ale NICE, un proiect de act normativ fiind deja lansat în dezbatere publică. Tot atunci, ministerul a anunţat că au fost identificate trei denumiri comune internaţionale (DCI) care sunt prescrise în mod frecvent peste autorizaţia de punere pe piaţă: ginko biloba (care de acum se va utiliza numai în faza predemenţială a Alzheimer), eritropetina (care va fi prescrisă numai în insuficienţa renală cronică) şi endorsteina (care va fi prescrisă numai în afecţiunile pulmonare obstructive cronice).

"NICE au rămas complet blocaţi pentru că noi dăm bani foarte mulţi pe medicamente care nu au indicaţie şi care au intrat pe aceste liste. Măcar aceste medicamente să fie scoase", a mai spus Arafat.

Subsecretarul de stat, responsabil cu medicina de urgenţă, a mai spus că orice "ţară normală" are un organism care face evaluarea tehnologiei sănătăţii (health technology assessments), iar România va avea şi această instituţie.

"Orice medicament ce se doreşte a fi introdus pe o listă de compensată va trebui însoţit de o dovadă că are un impact pozitiv asupra cetăţeanului", a mai spus Arafat.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a derulat luna aceasta o acţiune de auditare şi control, la nivel naţional, în 67 unităţi de primiri urgenţe (UPU) finanţate din bugetul de stat şi care funcţionează în cadrul spitalelor, iar Arafat spune că au fost descoperite unele cheltuieli neeligibile.

"Unii au cumpărat medicamente care nu se folosesc în UPU, ci se dau la spitale, alţii au plătit multe costuri cu utilităţile din spitale (...) În baza acestui control identificăm spitalele care au cheltuit corect şi putem stabili standarde de cost", a mai spus Arafat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO