Companii

Au construit o reţea de nouă cluburi de fitness cu afaceri de 2,5 mil. euro

Au construit o reţea de nouă cluburi de fitness cu afaceri de 2,5 mil. euro

Autor: Cristina Roşca

27.11.2015, 00:04 1240

Reţeaua de cluburi de fitness Club Moving a fost adusă pe piaţa din România în 2010, când a fost inaugurată prima unitate în Otopeni. Au urmat alte deschideri în marile oraşe din ţară, astfel că acum reţeaua numără nouă unităţi, toate operate direct de compania Club Sport Fitness Center MV SRL care a adus brandul în România. La nivel internaţional, bradul are circa 30 de ani vechime.

„Urmând o evoluţie firească, la un an după inaugurarea clubului din Otopeni, Club Moving a deschis o nouă unitate, de această dată în Iaşi, în incinta hotelului Moldova. Următorul proiect Moving a fost în Cluj (…)“, spun reprezentanţii firmei Club Sport Fitness Center MV SRL.

Potrivit acestora, cel mai ambiţios plan al companiei a fost să deschidă un astfel de centru în Capitală, deschidere ce a avut loc în 2013, în luna august. Clubul este amplasat pe domeniul hotelului Caro, din zona de nord a Bucu­reştiului, o zonă unde locuiesc per­soanele cu venituri peste medie şi unde lucrează câteva zeci de mii de corporatişti.

Expansiunea urmă­­toare a vizat şi centre comerciale şi malluri, respectiv AFI Palace Ploieşti sau Cora Bacău. „Anul curent a adus două noi cluburi , în cartierul Militari, în incinta Cora Lujerului şi în Piteşti.“

Planurile companiei nu se opresc însă aici, având în vedere dezvoltarea în sistem de franciză în oraşele de peste 100.000 de locuitori. Investiţia  într-un club variază de la 150.000 de euro la 1 milion de euro, iar taxa de franciză este de 40.000 de euro, la care se adaugă o contribuţie de 2% din încasări la bugetul de marketing.

Ziarul Financiar va prezenta în următoarea perioadă o serie de afaceri din România care se extind în sistem de franciză, precizând atât costurile aferente unui astfel de business, cât şi planurile de viitor ale acestor companii. Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a acestui an a doua ediţie a Catalogului francizelor din România.

Reţeaua a terminat anul trecut cu afaceri de 2,5 mil. euro, fiind unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de profil. Într-o perioadă în care românii sunt tot mai atenţi la modul cum arată şi pun tot mai mare accent pe sănătate, numărul cluburilor sportive şi de fitness a crescut puternic. Pe această piaţă reţeaua de cluburi de fitness Club Moving se luptă atât cu jucători consacraţi precum World Class, dar şi cu sălile de cartier. Piaţa locală de fitness a ajuns anul trecut la 143 de milioane de lei (32 milioane de euro), în creştere de opt ori faţă de anul 2008.

Ziarul Financiar va lansa împreună cu compania de consultanţă Inventure Franchise Consulting în luna decembrie a acestui an a doua ediţie a Catalogului francizelor din România.

AFACERI DE LA ZERO