Companii

Austriecii de la MiniMax dezvolta o retea de centre comerciale cu politica de discount

Austriecii de la MiniMax dezvolta o retea de centre comerciale cu politica de discount

Reiner Exel, directorul general al Minimax Discount: Putem deschide 100 de magazine MiniMax sau chiar mai multe, iar daca apare o oferta buna de achizitie a lantului MiniMax, ne vom gandi la ea. Nu spun niciodata nu.

24.09.2007, 21:01 54

Austriecii de la Real 4 You vor sa-si extinda afacerile in Romania prin intrarea pe piata centrelor comerciale de tip discount. Cel mai mare proiect al acestora este in prezent un centru comercial cu o suprafata inchiriabila de 100.000 de metri patrati si un spatiu de birouri de 20.000 de metri patrati intr-o locatie din zona centrala a Bucurestiului.
Proiectul se va intinde pe un teren de 72.000 de metri patrati aflat in proprietatea investitorilor austrieci.
"Avem asigurate locatii in Focsani, Braila, Satu Mare si Giurgiu, pentru dezvoltarea unor centre comerciale si a unor centre de tip big box (de dimensiuni mari, de obicei desfasurate pe un singur nivel - n. red.) cu suprafete inchiriabile intre 10.000 si 25.000 de metri patrati", spun reprezentantii grupului Real 4 You. Potrivit lui Reiner Exel, directorul general al retelei Minimax Discount, investitorii detin in prezent aproximativ sapte terenuri potrivite pentru astfel de proiecte comerciale care ar putea include si magazine MiniMax.
Grupul austriac vrea sa aduca pe piata romaneasca centrele comerciale de dimensiuni mici Family Center, proiecte similare fiind dezvoltate in prezent si in Ungaria, Cehia si Slovacia de catre Real 4 You. In Ungaria, trei dintre proiectele Family Center sunt deja operationale, unul dintre acestea fiind situat in Budapesta si avand o suprafata de 9.000 de metri patrati.
Reteaua MiniMax este dezvoltata de patru investitori, printre care se numara Reiner Exel si austriecii care au fondat grupul Real 4 You in anul 1995, Christian Rimpf si Klaus Riederer.
"Avem asigurate in prezent 44 de locatii pentru extinderea retelei MiniMax, iar pana la sfarsitul anului vor fi 50. Targetul nostru pentru anul viitor este sa avem 20 de inaugurari, insa realizarea acestuia depinde de parteneri si de autoritatile locale de la care vrem sa inchiriem cateva spatii", a afirmat Reiner Exel. Investitorii austrieci au cumparat primele terenuri in Romania in anul 2004, pe care dezvolta in prezent reteaua MiniMax Discount.
Planurile MiniMax prevad si intrarea pe piata din Bucuresti, compania vizand deschiderea a cel putin o unitate in fiecare sector al Capitalei.
"Piata se va aseza in curand, adica vom sti ce magazine se construiesc si unde, iar noi avand magazine de 1.000 de metri patrati fiecare (suprafata de vanzare - nr. red.), ne va fi usor sa intram in cartierele neacoperite de retelele mai mari", explica Exel.
Managerul crede ca potentialul de dezvoltare a retailului cu politica de discount vine din orientarea consumatorilor tot mai accentuata catre economisire.
MiniMax va ajunge la 15 unitati pana la finele anului, fata de 10 in prezent, compania avand in plan si intrarea in zona Moldovei anul viitor.
"Depozitul nostru de 14.000 de metri patrati de pe autostrada Bucuresti-Pitesti (din Mercury Logistic Park - nr. red.) poate acoperi distributia in 40 de magazine. In prezent ne uitam la mai multe locatii pentru un al doilea depozit langa Turda, care ar putea sustine extinderea retelei in Transilvania", a spus Exel. Investitia in al doilea centru logistic dezvoltat de companie este estimata de manager la 8-10 mil. euro.
Reteaua ar putea ajunge la 100 de magazine in urmatorii 5-7 ani, prin investitii de 0,75-1 mil. euro pe unitate.
"Putem deschide 100 de magazine MiniMax sau chiar mai multe, iar daca apare o oferta buna de achizitie a lantului MiniMax, ne vom gandi la ea. Nu spun niciodata nu", afirma Exel.
MiniMax Discount a inregistrat o cifra de afaceri de 13,8 mil. euro in 2006, cu patru magazine operationale la finele anului. Prima unitate a retelei a fost deschisa in 2005.
Cea mai mare parte a profitului realizat de MiniMax Discount, de aproximativ 1,2 mil. euro, a venit din inchirierea unor spatii din depozitul companiei catre alti retaileri, potrivit lui Exel. Acesta estimeaza atingerea pragului de rentabiliate pentru activitatea de comert dupa circa 30 de inaugurari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO