Companii

Austriecii de la Petrom au făcut un miliard de euro profit în ultimul an

Austriecii de la Petrom au făcut un miliard de euro profit în ultimul an

Autor: Andrei Chirileasa

10.05.2012, 17:57 590

OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a raportat în primul trimestru un profit net record de 1,385 mld. lei (318 mil. euro), cu 65% mai mare decât în primele trei luni din 2011, în pofida crizei economice.

Preţul ridicat al ţiţeiului pe pieţele internaţionale şi deprecierea leului faţă de dolar, care au fost transmise de Petrom în preţul carburanţilor la pompă, au ajutat compania să obţină cel mai mare profit trimestrial din istorie. Astfel, în ultimele patru trimestre, Petrom a acumulat profituri de un miliard de euro.
Preţul mediu al ţiţeiului Brent, de referinţă pe pieţele internaţionale, a urcat în martie la 125 de dolari/baril, cu 9% peste nivelul mediu din martie 2011, iar preţul benzinei şi motorinei la staţiile Petrom a crescut în medie cu 15% în aceeaşi perioadă, depăşind 6 lei/litru. Cifra de afaceri a Petrom a crescut cu 21% în primul trimestru al acestui an, la peste 6 mld. lei (1,38 mld. euro), deşi vânzările de produse rafinate au scăzut cu 2%, la 1,14 mil. tone, iar vânzările la pompă s-au redus cu 7%, la 0,8 milioane de tone. Vânzările de gaze au crescut însă cu 5% faţă de primul trimestru din 2011, datorită temperaturilor scăzute.
"În primul trimestru, preţul majorat al ţiţeiului şi aprecierea dolarului faţă de leu au favorizat rezultatele segmentului E&P (Explorare şi Pro­ducţie - n. red.), dar, în acelaşi timp, au influenţat negativ marjele şi volumele din activitatea de R&M (Rafinare şi Marketing). Condiţiile meteo extreme din primele două luni au afectat, într-o oarecare mă­sură, nivelul producţiei din E&P şi au influenţat negativ vânzările din marketing. Cu toate acestea, iarna severă a determinat creşterea volumului vânzărilor de gaze şi, în plus, am înregistrat marje îmbunătăţite, în special la gazele extrase din depozite", a declarat Mariana Gheorghe, CEO al Petrom.
Analiştii consideră că rezultatele Petrom sunt în linie cu estimările şi se aşteaptă ca în acest an compania să depăşească pragul de un miliard de euro la profit.
În ciuda profiturilor record raportate în T1, acţiunile Petrom au scăzut ieri cu 3,4%, închizând şedinţa de tranzacţionare la 0,3912 lei. De la începutul anului, preţul acţiunilor a crescut cu 35%, iar capitalizarea companiei este în prezent de 5 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO