♦ Retailerul a mizat pe expansiune în acest an, ritmul inaugurărilor fiind similar cu cel din 2022 şi fiind unul dintre cele mai alerte de la intrarea pe piaţa din România, în 2005 ♦ Reţeaua de hipermarketuri cu preţuri mici a ajuns să numere 173 de unităţi.
În 2023, un an marcat de inflaţia în continuare ridicată, de dobânzile mari şi de conflictele armate din proximitatea sau relativa proximitate a României, consumul privat local a suferit uşoare modificări, în linie cu realităţile economice şi sociale, spune Valer Hancaş, director comunicare şi corporate affairs în cadrul Kaufland România.
„În 2023, consumatorii sunt mai informaţi, mai selectivi şi, totodată, sunt atenţi la impactul social şi ecologic al achiziţiilor lor. Am observat în rândul consumatorilor o preocupare în creştere faţă de impactul alegerilor pe care le fac la cumpărături, dar şi faţă de calitatea şi originea locală a produselor. Totodată, putem vorbi despre o maturizare a e-commerce-ului după boom-ul din pandemie, o parte dintre clienţii noştri îndreptând-se şi spre cumpărăturile online de la Kaufland, folosind platformele de livrare rapidă cu care colaborăm.“