Companii

Bitumul rutier modificat majoreaza cu 10% afacerile Rafinariei Vega

07.08.2007, 20:18 79

Rafinaria Vega Ploiesti, membra a grupului Rompetrol, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu, va inregistra anul acesta o crestere cu 50% a cifrei de afaceri, pana la un nivel de 183 mil. $ (133 mil. euro). Circa 10% din aceasta crestere va proveni exclusiv din punerea in functiune a unei instalatii de productie de bitum rutier modificat cu polimeri.
Investitia totala in aceasta noua unitate de productie este de peste 5 mil. euro si a fost realizata din fonduri proprii. Instalatia are o capacitate de productie de 60.000 de tone pe an, iar lucrarile au fost efectuate de compania Rominserv, contractorul general al grupului Rompetrol.
"Strategia de dezvoltare a Rafinariei Vega vizeaza concentrarea acesteia pe produse de nisa, tocmai ca pe piata de bitum rutier obisnuit competitorii au o pozitie puternica. In acest sens, investitia in instalatia de bitum rutier modificat cu polimeri transforma Vega intr-un producator exclusiv de bitumuri speciale", a declarat Cosmin Cocean, vicepresedintele entitatii de afaceri rafinare si petrochimie a grupului Rompetrol.
Pentru anul acesta productia de bitum rutier modificat estimata va atinge 10.000 de tone, potrivit reprezentantilor companiei. Potrivit reprezentantilor Rompetrol, costurile pentru achizitionarea unei tone de bitum rutier modificat sunt cu circa 100 de dolari pe tona mai ridicate decat in cazul folosirii bitumului rutier normal, al carui pret se ridica la 410 dolari pe tona.
Productia de bitum realizata la Rafinaria Vega va acoperi aproape in totalitate cererea pentru astfel de produs pe piata interna, cerere situata intre 40.000 si 60.000 de tone pe an de bitum rutier modificat cu polimeri. Productia de Eurobitum, denumirea inregistrata a noului produs realizat de Rafinaria Vega, este destinata in special acoperirii cererii din piata interna.
Bitumul modificat cu polimeri are o calitate superioara fata de cel normal, o rezistenta mai buna la deformari, la uzura, la temperaturi ridicate si temperaturi joase, o durata de viata ridicata si asigura o reducere a nivelului zgomotului.
Pana in 2010, grupul Rompetrol estimeaza o cifra de afaceri de 10 miliarde de dolari si extinderea capacitatii de rafinare a Petromidia, cel mai important activ al grupului din Romania, pana la 5 milioane de tone de titei pe an fata de cele 3,7 milioane de tone procesate anul trecut.
In ceea ce priveste vanzarea pachetului de 25% din actiunile grupului, tranzactie estimata a fi finalizata in al treilea trimestru al acestui an, Cocean a declarat ca suma incasata din vanzarea acestui pachet ar putea creste dupa anuntul rezultatelor pozitive pe primul semestru.
Rompetrol Rafinare a trecut pe profit in primele sase luni din acest an, cu un castig net de 4,64 mil. euro, iar afacerile companiei au scazut cu 8,12%, la 688 mil. euro.
The Rompetrol Group NV (TRG), inregistrat in Olanda, a inregistrat in primul semestru al acestui an o cifra de afaceri de
2 mld. euro, in crestere cu 3%, si a obtinut un profit operational (EBITDA) in urcare cu 83%, la 84 mil. euro, cu peste 25 % mai mare decat suma bugetata la inceputul anului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO