Bunuri de larg consum

Colgate-Palmolive incepe programul de disponibilizari la Brasov

14.09.2008, 21:49 47

Grupul american Colgate-Palmolive, cel mai mare producator de pasta de dinti din lume, a anuntat ca, incepand cu aceasta saptamana, 28 dintre cei 190 de angajati ai fabricii din Brasov isi va incheia activitatea, programul de disponibilizari urmand sa fie finalizat la sfarsitul anului. "Fabrica Colgate-Palmolive din Romania este inca operationala. Productia va inceta treptat pana la sfarsitul anului. Primele persoane afectate vor primi servicii de plasare a fortei de munca si pachet compensatoriu", a declarat Gabriela Popescu, regional legal director in cadrul Colgate-Palmolive. Ea nu a precizat insa care este valoarea pachetului compensatoriu. In momentul in care activitatea fabricii va inceta, cladirea si terenul acesteia vor fi puse in vanzare. Anterior, reprezentantii companiei au declarat ca decizia de a opri productia din Romania vine pe fondul unui amplu program de reorganizare a activitatii pentru eficientizarea operatiunilor companiei si ca productia din Brasov va fi transferata la fabricile companiei din Polonia. Cei mai importanti competitori ai Colgate-Palmolive pe piata locala sunt Procter & Gamble si Unilever.

 

  • In martie anunta incetarea productiei.
  • Terenurile si cladirea fabricii vor fi vandute.
  • In septembrie au loc primele disponibilizari: 28 de angajati.
  • Pana la sfarsitul anului, alti 162 de angajati vor fi dati afara.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO