Companii

Cea mai mica crestere din ultimii ani pentru Heineken

Cea mai mica crestere din ultimii ani pentru Heineken

Edwin Botterman, CEO al Heineken Romania, conduce un business de peste 200 mil. euro

28.08.2008, 19:19 30

Heineken Romania, producatorul marcilor Heineken, Golden Brau si Bucegi, a inregistrat in primul semestru al acestui an o crestere de 5,6% a vanzarilor in volum fata de aceeasi perioada a anului precedent, pe fondul avansului cu 35% al marcii Heineken, potrivit informatiilor din raportul companiei.
Heineken Romania a finalizat anul trecut cu o cifra de afaceri de 693,3 mil. lei (207,7 mil. euro), potrivit Ministerului de Finante, contribuind astfel cu aproape 6% la rulajul de 3,7 mld. euro raportat de Heineken in Europa Centrala si de Est.
Astfel, in conditiile in care aceasta pondere s-a pastrat si in prima parte a anului, vanzarile Heineken Romania au depasit in primul semestru 100 de milioane de euro, potrivit estimarilor ZF.
Reprezentantii Heineken Romania nu au comentat rezultatele inregistrate in prima parte a acestui an pana la inchiderea editiei.
Potrivit raportului companiei, profitul EBIT (profit inainte de calcularea dobanzilor si a taxelor) inregistrat de filiala locala a producatorului olandez de bere a scazut in primele sase luni ale acestui an, comparativ cu aceeasi perioada din 2007.
Reprezentantii grupului Heineken motiveaza aceasta scadere prin investitiile suplimentare in promovarea brandului Ciuc si prin schimbarea preferintelor de consum ale cumparatorilor catre segmentul mainstream.
De altfel, grupul olandez mentioneaza in raportul semestrial ca marca Goldenbrau (pozitionata in segmentul mainstream) a fost printre motoarele de crestere a vanzarilor in prima parte a anului, alaturi de Heineken, cu un avans de 35%, si de Bucegi.
La nivelul Europei Centrale si de Est, brandul Heineken a realizat vanzari de 1,4 milioane de hectolitri, Romania fiind una dintre cele patru tari care au realizat cresteri de peste 20%, alaturi de Slovacia, Serbia si Bulgaria. De asemenea, in aceeasi perioada, Romania s-a numarat si printre primele trei tari cu cea mai mare crestere a vanzarilor in valoare ale brandului Heineken, dupa Grecia si Rusia. Volumul vanzarilor marcii Heineken in Romania nu a fost comunicat de reprezentantii filialei locale.
In Europa Centrala si de Est, Heineken a inregistrat in prima parte a anului o scadere de 12% a profitului operational pe fondul costurilor mai mari, al devalorizarii monedelor nationale si al investitiilor suplimentare in marketing, in special in Rusia. In acelasi timp, veniturile companiei au crescut cu 14%, la peste 1,7 miliarde de euro si un volum de aproximativ 25 de milioane de hectolitri.
Vanzarile de bere din Romania au avansat cu 5% in primele sase luni ale acestui an, la 9,9 milioane de hectolitri, ritm inferior celui de 20% raporat in primul semestru al anului trecut, unul dintre cei mai buni ani pentru industria berii. Tot in primul semestru al acestui an, membrii Asociatiei Berarii Romaniei (Heineken Romania, InBev Romania, United Romanian Breweries Bereprod si Ursus Breweries) au inregistrat un volum al vanzarilor de 7,9 milioane de hectolitri, in crestere cu 8% fata de perioada ianuarie-iunie a anului trecut.
Cu un an in urma, ritmul de crestere al multinationalelor era de 30% dupa primele sase luni.
La sfarsitul anului trecut, piata berii a atins un volum de 19,4 milioane de hectolitri, in crestere cu 9,6% fata de aceeasi perioada din 2006 si o valoare de peste 1,2 mil. euro. Potrivit estimarilor facute de jucatorii din industria de profil, vanzarile de bere ar putea inregistra anul acesta cel mai scazut ritm de crestere din ultimii ani, intre 5 si 7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO