Companii

Cel mai mare fond imobiliar din Romania, la primul exit. Austriecii au vandut participatiile din cinci proiecte de malluri si doua de birouri

17.03.2009, 00:00 48

Fondul austriac de investitii Immoeast, cel mai important investitor imobiliar de pe piata locala, a realizat primul exit, dizolvand parteneriatul cu compania S+B Gruppe, alaturi de care urma sa construiasca cinci centre comerciale in orase din Transilvania si doua proiecte de birouri in Capitala.

"Am cumparat integral actiunile in toate proiectele in care aveam parteneriate cu Immoeast, dintre care sapte in Romania, si vom continua sa le finantam din surse proprii. Tranzactia a fost incheiata in luna decembrie a anului trecut si a cuprins 11 proiecte in total, restul fiind in Polonia si Cehia", a declarat pentru ZF Reinhard Schertler, managing director si unul dintre actionarii S+B. El nu a dorit sa precizeze valoarea tranzactiei.
Cele sapte proiecte comune ale celor doua companii austriece erau patru centre comerciale Stop.Shop in orasele Arad, Oradea, Satu Mare si Targu-Mures, un mall la Sibiu si doua cladiri de birouri in Pipera si in zona aeroportului Otopeni, ambele din Capitala. Cum singurul proiect la care a fost inceputa constructia este cladirea de birouri din Pipera, tranzactia a insemnat in primul rand vanzarea participatiilor la cele sapte terenuri si cheltuielile cu autorizarea si proiectarea, astfel ca valoarea afacerii s-a ridicat la circa 10 milioane de euro, potrivit estimarilor ZF. Tranzactia a fost realizata prin vanzarea companiilor off-shore din Cipru, care controlau firmele de piata locala, potrivit jucatorilor de pe piata.
Immoeast detinea, potrivit celui mai recent raport financiar al firmei, 80 de proprietati pe piata locala, cu o valoare de 1,05 miliarde de euro, iar reprezentantii companiei au afirmat recent ca analizeaza vanzarea unor active.
S+B este implicata in zece proiecte care necesita investitii totale de circa 350 de milioane de euro, lucrari de constructie fiind incepute la o cladire de pe bulevardul Magheru din centrul Capitalei, unde firma reabiliteaza un imobil vechi, si la imobilul de birouri Pipera Business Tower.
"Cladirea de birouri din Pipera va fi terminata la timp, in luna iunie a acestui an. Luand in calcul si acordurile de principiu (head of terms), cladirea este inchiriata in proportie de 60% unor chiriasi precum Siemens si Voigt", a mai spus Schertler. Suprafata inchiriabila a cladirii de birouri se ridica la 13.000 de metri patrati, valoarea investitiei fiind de 25 de milioane de euro.
Cel mai mare proiect al companiei este cel din Sibiu, unde firma si-a anuntat intentia de a investi 160 de milioane de euro pentru dezvoltarea unui proiect de mari dimensiuni, care va cuprinde intr-o prima faza un centru comercial. Proiectul, denumit Sibiu Shopping Center, este momentan "on hold", lucrarile de constructie fiind programate initial sa inceapa in acest an.
Compania S+B este o firma fondata de familiile Schertler si Beck in 1996, cu activitate in Austria, Polonia, Cehia si Romania, piete unde are in diferite stadii de dezvoltare 20 de proiecte cu o valoare totala de 850 de milioane de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO