Companii

Clinicile stomatologice Dent Estet au avut afaceri de 5,5 milioane de euro

Oana Taban

Oana Taban

Autor: Alina-Elena Vasiliu

25.03.2016, 00:00 37

Grupul de clinici Dent Estet a depăşit anul trecut cifra de afaceri de 5,5 milioane de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Rezultatele au venit ca urmare a creşterii numărului de pacienţi, dar şi din creşterea pe anumite divizii. Clinicile Dent Estet din Bucureşti şi Timişoara au în prezent 200 de pacienţi adulţi noi lunar şi 450 de pacienţi noi copii, iar media zilnică este de 300 de pacienţi. În 2016, Dent Estet intenţionează să deschidă o clinică nouă pentru adulţi, cu o investiţie de 350.000 de euro, alocată în special achiziţiei de aparatură medicală. Aşteptările sunt de depăşire a valorii de 6 milioane de euro ca cifră de afaceri. „Observ interesul românilor pentru tratamente dentare premium, care oferă în primul rând garanţie pe termen lung. (…)”, declară Oana Taban, CEO şi fondator al grupului de clinici Dent Estet. Grupul a fost înfiinţat în 1991, iar în prezent are şase clinici în Bucureşti şi una în Timişoara. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24